Îmi petrec mare parte din zi cu ăsta mic. Cât a fost şi Albert în vacanţă, am stat cu amândoi. Lesne de înţeles că cel mai mult tânjesc după LINIŞTE.
Mă bucur din suflet că sunt sănătoşi şi veseli, dar parcă n-ar strica să fie, ocazional, şi tăcuţi. Să se mai oprească din sărit pe paturi şi pe canapele şi peste tot prin casă, tras de mine, de ei între ei sau de motan, din vorbit, şi cântat, şi ţipat. Nici măcar atunci când îi mai las câte o rundă la desene animate nu se potolesc: bat din palme şi dansează odată cu personajele preferate, râd cu gura până la urechi şi se minunează de ce văd pe ecranul televizorului.
Aris nu are prea multe cuvinte în vocabular, dar e foarte ferm cu ceea ce ştie. “Mami tzitza” conduce detaşat! Treaba asta cu “tzitza” a scornit-o singur. Cineva mă întreba dacă l-am învăţat eu. Păi nu i-aş fi găsit un nume mai frumos decât “tzitza”? Măcar “tzitzi” şi tot era altceva. Când nu e dorinţa de a fi alăptat e “Mami, papa!” (aici cere hrana solidă) sau “Mami, dai, dai!” Ce să-i dau? Orice: furculiţe, cuţite, pahare, cutii cu chibrituri. Ca regulă generală, cu cât e mai periculos, cu atât e mai dorit şi mai intens cerut.
Albert are o fixaţie cu următoarele lucruri: seturile LEGO (astea conduc detaşat), telefonul, tableta, sau desenele animate. Şi mă întreabă la intervale regulate ce trebuie să facă pentru a le obţine. Mă asigură că ar fi în stare de orice, mai puţin: să citească, să îşi facă temele de vacanţă, să mă ajute prin bucătărie sau în orice alt mod. Mda… Baga inventivitatea la înaintare şi încearcă să le oferi alternative care să le ocupe timpul frumos şi să îi facă să mai uite de obsesii. Împacă-l şi pe ăsta mic cu “Mami, tzitza!” şi pe ăsta mare cu “Mami, LEGO/telefon/televizor!”
(…)
Citește mai mult pe www.ruxandraluca.ro!
