E seară și mă îndrept să-l iau pe Andre de la școală. Parchez, mă vede, vine fericit spre mine.
– Mi-a fort super dor de tine! îi spun, îmbrățișându-l.
El nu răspunde, știu că el n-a apucat să se gândească la mine. Școala, doamna, prietenii mă surclasează în orele în care nu e acasă.
Conduc și mai trag cu ochiul la el, în oglinda retrovizoare. El mă vede și zâmbește.
– Mami, data viitoare când o să am bani, o să-mi cumpăr și eu ceva de la târg.
Eu nu înțeleg nimic.
– Data viitoare? Care dată viitoare?
– A fost la noi la școală un târg cu mâncare.
– Da, știu, am primit email.
– Și copiii și-au cumpărat de mâncare, iar eu n-am avut bani.
– Păi trebuia să-ți dau bani?
– Da. Ne-a spus doamna, dar eu am uitat să-și zic. Data viitoare n-o să mai uit.
Că mi s-a rupt inima în mii de bucăți, c-am rămas fără aer pentru câteva secunde și era să mor la propriu de durerea lui, e puțin spus. Îmi venea să dau timpul înapoi, să șterg totul cu buretele, dar nu se mai putea face nimic.
(...)
Citește mai mult pe mamipetocuri.ro
