Eu și mulți, mulți alții dintre noi, dacă nu chiar toți adulții, ne-am dori să mai fim din nou copii. Ce bine ar fi, nu?
Dar de ce? Chiar așa, de ce?
Păi pentru că în copilărie totul este despre joacă, despre bucurie, pentru că nu sunt griji, pentru că alții au grijă de noi. Sau cel puțin așa ar trebui să fie copilăria tuturor copiilor, nu?
Ei bine, ce vreau să spun e că realizez uneori că am tendința să fur din copilăria copilului meu din cauza priorităților mele de adult.
Am momente când îmi grăbesc copilul. Și-l grăbesc mult. Hai repede să mâncăm, hai repede să ne îmbrăcăm, întârziem la grădi. Hai, te mai dai o dată în leagăn, trebuie să fac și ceva de mâncare, și curățenie și… Hai, se face târziu. Hai, hai, hai! Aproape mereu hai, mereu prioritățile noastre de adulți sunt mai importante decât singura lor prioritate: joaca. Dacă în joaca asta suntem implicați și noi, părinții, este deja perfecțiunea întruchipată pentru ei. Este raiul pe pământ. De atât au ei nevoie ca să fie fericiți.
(…)
Citeşte mai mult pe fricidemamici.ro
