Sunt mama unui băiețel cu ochii negri, migdalați, cu obrajii perfect rotunzi și cu buzele de rățușcă. Ce mai, sunt mama unui băiețel frumos (cra-cra) ca nimeni altul, așa cum sunt toți copiii din lume.
Sunt mama unui băiețel frumos care, cu căciulă pe cap și cu o bicicletă roșie care îl poartă spre frumoase aventuri, stârnește întrebarea: e fetiță sau băiețel?
-Băiețel, răspund eu ușor mirată, ton care cere cumva explicații suplimentare.
-Aaa, e frumos ca o fetiță, de-asta nu îmi era clar.
Și nu, nu s-a întâmplat numai o dată, aud fraza asta constant, de când era mic. Este adesea confundat cu o fetiță “pentru că este frumos”.
Numai mie mi se pare ușor bizară această asociere? De ce, dom’le fetițele sunt frumoase și băieții… cum trebuie să fie, ca să arate a băieți? Categoric, nu frumoși.
Și nu, băiețelul meu nu are nici părul lung (nu că ar fi o problema, dacă ar avea), nici bucle, nici vreun cerceluș prin vreo urechiușă. E doar un băiețel cu ochii negri și obraji rotunzi :).
Și, totuși, de unde vine această asociere? Am rămas oare cu celebra și nu prea plăcuta vorbă că “bărbatul trebuie să fie mai frumos ca… cel de jos, altfel nu e bărbat?”. Sau cumva numai fetițele sunt atât de frumoase că trebuie menționat, iar în cazul băieților, dacă ni se par nouă frumoși (pentru că toți sunt frumoși, incontestabil), atunci e ceva dubios la ei și sigur sunt fetițe? Nici nu pot să mă gândesc cum se simte băiețelul meu, când aude că seamănă cu o fetiță, doar pentru că este frumos? Oare mai târziu va căuta să fie urâțel, pentru a-și confirma bărbăția? Sau va căuta să se comporte, să fie femeie, pentru că i s-a tot spus că arată ca o persoană de sex opus? Vom vedea... Poate îmi fac prea multe griji, ca orice mamă :).
Îmi și imaginez mamele, pe patul de naștere, cum își iau copilul pentru prima dată în brațe și zic: aaa, ce frumos e, mânca-l-ar mama! Mi-au zis că va fi băiețel, dar uite, e fetiță, că-i prea frumos!
Eu nu știu să îmi răspund la aceste întrebări, dar mi-ar prinde bine să mă ajutați voi.
Până atunci, m-aș bucura să nu mai aud astfel de comparații și, dacă simțim totuși să facem un compliment, să îl facem până la capăt, fără să ne întrebăm ce se ascunde în pantaloni.
