Un părinte bun nu este un părinte delăsător, care spune că merge şi aşa. Suntem cu toţii de acord cu asta. Că trebuie să ne implicăm, zilnic, ca să îi învăţăm pe copii să facă ceea ce trebuie să facă. Cum ar fi să se spele pe mâini înainte să mănânce, să aibă grijă să nu îi deranjeze pe altiii şi să fie atenţi la ce mănâncă ca să fie sănătoşi.
Cu toate că suntem toţi de acord nu ne-am fi aşteptat însă că lucruri atât de simple să fie atât de greu de învăţat. Pentru că, până la urmă nu este nicio filosofie să te apleci să-ţi pui pantofii în dulap după ce te-ai descălţat. Copiii fac lucruri mult mai complicate de atât. Doar de la 5 ani sunt capabili să facă cu o tabletă ceea ce nouă nici nu ne-ar trece prin cap!
Şi dacă este atât de simplu de ce nu o fac? De ce acceptă să fie zilnic tocaţi mărunt cu astfel de lucruri minore, făcându-ne şi nouă şi lor nervii ferfeniţă?
Nu am un răspuns pentru asta. Însă cred că s-ar putea face şi altceva în afară de a repeta acelaşi lucru de 1000 de ori. Până la urmă se vede că asta nu duce la niciun rezultat.
Să nu mai fac ce le spun lor să facă
Le-am spus de 10 ori să îşi strângă jucăriile şi nu au făcut-o? Foarte bine, atunci să trăim şi aşa, să vadă cum este. Poate că se împiedică de ele şi le strică şi atunci realizează de ce este bine să le strângi. Nu ar mai trebui eu să cedez la un moment dat şi să le strâng singură. Pentru că tot ce învăţa de aici este că nu trebuie decât să îşi închidă urechile şi altcineva va face pentru ei.
Să existe consecinţe expicite pentru comportamentul lor
Nu, nu ceartă, nu ton supărat. Doar consecinţe anunţate şi puse în aplicare dacă am vorbit în van: dacă nu îţi strângi în cameră nu ai voie să invinti pe nimeni la tine. Dacă nu te speli pe dinţi nu poţi să ieşi în parc.
Să îi las să se descurce cu urmările
De ce să îmi bat capul şi să îmi fac zile amare? Este evident că nu reuşesc să îl învăţ pe copil să facă un lucru dacă nu înţelege de ce este bun pentru el. Aşa că să îl las să vadă ce se întâmplă dacă nu îl face. Da, să îl las să se ducă la serbare fără să înveţe poezia, dacă nu vrea şi nu vrea. Să îl las să plece de acasă cu tema nefăcută şi va înţelege atunci care sunt consecinţele.
Să apreciez lucrurile bune pe care le fac
De apreciat le apreciez oricum, însă să o fac verbal – bravo, văd că ai pus vasele în chiuvetă după ce ai mâncat!, cât de bine că te-ai spălat pe mâini când ai intrat în casă!, cât de mare eşti, ţi-ai pus perfect lucrurile la murdare! Trebuie să imi fac timp sa spun și lucruri pozitive, că negative curg șuvoaie, șuvoaie.
Ce credeţi, asta va funcţiona mai bine decât să-i bat la cap?
