Le-am auzit pe majoritatea mamelor din generatii mai varstnice spunand ca primul an de crestere a copilului e cel mai greu. Imi permit sa le contrazic: de la un an se ingroasa gluma. Dar iti poti usura viata in cateva moduri.
Pe vremea mamelor noastre, copiii cresteau la cresa, la bunici sau cu fratii mult mai mari. Rareori am auzit de femei care sa nu se fi intors la serviciu dupa cele cateva luni de concediu oferite de stat pe atunci (trei, de obicei) sau care sa se fi transformat in casnice pentru a vedea exclusiv de familie. Prin urmare, cand le aud zicand „primul an e mai greu” imi vine sa le intreb: dar ce stii tu despre asta?
Recunosc, era un calvar sa speli „pelinci” – in loc sa arunci 5-6 scutece la gunoi in fiecare zi; sa gasesti mancare buna pentru tine, mama care alapteaza, si pentru copil; sa-i speli, sa-i calci si sa-i gatesti bebelusului cu posibilitatile de atunci; sa-l cureti pe el insusi respectand orarul strict de apa calda si caldura (care, poate, nu mai veneau niciodata pe ziua sau saptamana respectiva). Nici nu-i de mirare ca cele cateva luni de maternitate unu-la-unu pareau un infern, cat un an intreg. Dar, pe atunci, copiii intrau de foarte devreme ori intr-o colectivitate, ori in casa bunicilor, astfel incat proaspetele mame sa se reintoarca la slujbele lor. Una-i cand iti vezi copilul un pic dimineata si seara, sau doar la sfarsit de saptamana sau, in cel mai rau caz, o data la cateva luni – si-l pupi si-l dragalesti fara sa ai grija schimbatului, hranitului si stimulatului lui, si alta-i cand il cresti zi de zi, ora de ora, iar tot ceea ce face are un impact direct asupra starii tale de spirit. Si de asta zic ce zic: primul an e parfum fata de ce se intampla dupa. A, ca ne panicam noi la inceput si, din pacate, multi ramanem asa, asta-i alta poveste.
Mai „greu”, de fapt, e mai solicitant
Atunci cand ai interesul copilului mereu in vizor nu ti se pare greu nimic. Te pui pe tine un pic pe hold (cu tot cu nervii tai care vor sa iasa la suprafata chiar acum) si vezi despre ce e vorba cu ala micu’. Cum sa-ti explic – pe masura ce te apropii de un an, va trebui sa-ti impui tot mai multe momente de acest fel, pentru ca transformarile sunt fabuloase in viata lui si trebuie sa fii atenta la ele: creste repede, deprinde multe abilitati intr-un timp scurt, devine tot mai decis in ceea ce-si doreste, tot mai curios, cauta tot mai multa interactiune cu tine, cu tatal si cu restul persoanelor din jur (chiar daca ti se poate parea ca devine mai „lipicios”, ca se agata considerabil mai mult de voi doi). Efortul constient pe care il vei depune in cresterea copilului pe masura ce se apropie de varsta de un an creste considerabil. Cu cat esti mai pe stilul de parenting cu implicare totala (adica nu te ocupi doar de bifat lista zilnica: e satul, e curat, e scos pe-afara), cu atat ti se vor parea mai solicitante zilele ce vin. Departe de a fi asta o tragedie, am facut, totusi, in programul de puericultura si niste modificari in avantajul meu. Ca sa n-o iau razna si sa am timp mai mult pentru copilul cel umblaret, vorbaret si curios cu orice pret!
Sursa foto: parentdish.co.uk
Nu i-am mai calcat hainele, cearsafurile, prosoapele, paturicile etc.. Am renuntat la asta cu putin inainte sa implineasca un an – am profitat de faptul ca era vara si statea foarte sumar imbracat, cu pielea mult la aer si la vedere, astfel incat puteam sa observ repede aparitia vreunei iritatii. Nu s-a intamplat, asa ca a ramas stabilit: nu-i mai calc hainele decat daca, evident, are nevoie de pantalon la dunga si camasa pentru vreo ocazie. Unde mai pui ca, gratie autonomiei in miscare si hranire, copilul se poate face mult mai repede si mai des ca purcelul – adica teancul de rufe pentru spalat si calcat ulterior creste considerabil! La controlul de un an, pediatra m-a aprobat. A se retine, totusi, ca Tudor n-a avut probleme deosebite de piele in primul an de viata. Daca al tau s-a confruntat cu asa ceva, recomand consultarea medicului inainte de a lua o decizie referitor la calcatul hainelor bebelusului dupa fiecare spalare.
N-am mai sterilizat lucrurile lui. Si aici ma refer la biberoane, tacamuri, suzete, jucarii (daca esti printre parintii care au insistat si in sensul asta). In cazul nostru, doar biberoanele au trecut prin acest tratament uzual (si, la nevoie, sondele de la batista bebelusului) si, de cand copilul a ramas cu doar doua mese de lapte pe zi (undeva in jurul varstei de sapte luni), le-a venit randul la folosire atat de rar (pentru ca avem multe, iar sterilizatorul e mare, se umple greu), astfel incat ajungeau sa fie sterilizate de maxim doua ori pe saptamana. Pe la zece luni am lasat-o si mai moale cu ocazia unui weekend in care am plecat in calatorie fara sterilizator la pachet si-am vazut ca nu i s-a intamplat nimic copilului. Iar de la un an l-am scos de tot din uz si l-am bagat la pastrare.
N-am mai pasat mancarea, nu l-am mai hranit cu lingurita. La ora mesei, mi-as fi luat lumea in cap. Pregateste fructele sau gateste mancarea, paseaza totul, spala vasele si ustensilele folosite, lupta-te cu copilul sa mai manance o lingurita de terci, strange dupa... Ajunsesem sa simt ca zilele mele se petrec numai in bucatarie, cu blenderul si buretele de vase in mana, ca termin treaba pe-o parte si vine ora pentru alta. Unde mai pui ca trebuia sa mananc repede-repede de pranz, pana se trezeste copilul, ca sa ma pot dedica hranirii lui apoi. Cand Tudor a refuzat sa mai accepte macar o lingurita de mancare de la noi, pe la 11 luni, am crezut ca asta imi va fi sfarsitul sanatatii mintale. De fapt, a fost doar o schimbare fireasca in comportamentul lui, iar asta mi-a usurat si mie viata: n-a trebuit sa-i mai pasez mancarea – am strivit-o usor cu furculita, ca s-o poata lua cu manuta si s-o duca la gura; n-a mai trebuit sa spal un munte de vase (blenderul a disparut din peisaj); n-a mai trebuit sa mananc pe repede-nainte, cu ochii la ceas si urechile ciulite - acum luam si pranzul impreuna si fiecare isi vede de mancarea lui.
Asa ca, vezi, primul an nu-i cel mai „greu”. Si nici macar n-am adus aici in discutie cum explodeaza numarul de pericole la care copilul este expus dupa ce-o ia din loc pe propriile-i picioare. Dar toate aceste schimbari sunt absolut normale, lasa-le sa se intample! Cum sa-si obtina un copil independenta daca mamei lui ii place sa faca pe closca? Asa inveti ca fiecare etapa in dezvoltarea copilului vine si cu greutati, si cu momente de usurare pentru parintii sai. Tine-ti mintea deschisa si vei gasi solutiile bune pentru toata familia.
Sursa foto articol: chrisfrailey.com
