Trebuie sa va marturisesc - nu sunt un chiar un fan al perioadei de bebelusie a copiilor. Desigur ca mi se par deosebit de dulci si mi se inmoaie instant inima cand ii vad, insa viata alaturi de ei este extrem de complicata.
Si nu rareori mi s-a intamplat ca de abia astept sa mai treaca odata timpul. Sa treaca si sa nu se mai imbolnaveasca atat de des si cu simptome asa de alarmante pentru nimic. Sa treaca si sa nu mai trebuiasca sa spal toata bucataria la fiecare masa. Sa treaca si sa nu se mai trezeasca de fiecare data plangand, fara niciun motiv explicabil. Asa ca ma tot imbarbatam - hai ca mai este un pic si face doua luni si isi va tine singur capul, hai ca va face un an si va putea sa mearga, hai ca va face doi ani si vom putea comunica mai usor.
Cu toate ca am avut dreptate, si aceste praguri sunt extrem de importante, nu am realizat cand se va face cu adevarat trecerea de la bebelus la un copil mai mare. Ei bine, ea are loc intre doi si trei ani. Cand sarbatoreste doi ani este un bebelus si cand se apropie de trei ani este deja mare. Asa, fulgerator.
La doi ani iti era frica sa nu cada atunci cand fuge. In cateva luni se urca in copac.
La inceput de doi ani de abia poate sa iti spuna ce vrea, cand este aproape de trei te ameteste cu adjective si te distreaza cu obisnuinte de limbaj.
La inceput de doi ani inca are scutece si suzeta, iar situatia ti se pare fara iesire. La trei ani iti spune cu un aer doct ca suzeta este pentru bebelusi si scutecele ramase le-ai dat deja mai departe.
La doi ani nu s-ar departa de tine nici zece pasi si tu esti cel mai bun tovaras de joaca. La trei ani isi face prieteni si poate sa uite de existenta ta si o ora intreaga.
La doi ani plange de 20 de ori pe zi. La trei ani numai de doua ori. Ba chiar poti trai surpriza de a nu-l vedea plangand niciodata o zi intreaga.
La doi ani i-ai cere oricui sa-i acorde intaietate, fiindca este un bebelus. La trei ani te surprinzi argumentandu-i 'tu poti intelege, esti baietel / fetita mare.'
La doi ani ii faci programul. La trei ii ceri cooperarea, dar cedezi usor daca pare sa aiba alte planuri - sa mai stea in parc, sa nu adoarma la pranz, sa manance iaurt si nu supa etc
La doi ani are crize de personalitate neconvingatoare. La trei stii ca daca il apuca una mai bine cedezi si data viitoare ai mai multa grija sa il intrebi inainte daca este sau nu de acord cu ceva.
La doi ani ai impresia ca ai o multime de restrictii si trebuie sa stai mai mult pe langa casa. Daca nu, ai nevoie de macar cateva ore de planificare si de un bagaj imens. Spre finalul perioadei incepi sa prinzi curaj si sa pleci de acasa fara cana favorita, fara haine de schimb, fara 10 tipuri de jucarii fiindca nu se stie de care are chef, fara program clar de intoarcere si fara stres.
Ura! Gata, oficial nu mai ai un bebelus, ci un copil de gradinita!
