De ce nu vrea copilul să doarmă la prânz? Acest scenariu este familiar oricărui părinte: copilul dă toate semnele că este epuizat şi că are nevoie de somn – se freacă la ochişori, se târăşte pe podea şi adesea izbucneşte în lacrimi de frustrare – dar tot nu vrea să tragă un pui de somn.
Explicaţia este simplă, dar soluţia poate fi puţin complicată. Copiii refuză să doarmă pentru că sunt prea interesaţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Micuţul tău are atât de multe lucuri de văzut şi îi este teamă că dacă va dormi, o să piardă toată aventura de a descoperi lucruri noi.
De asemenea, la fel ca toţi ceilalţi copii, piciul tău începe să înţeleagă că este separat de tine şi că are propria persoană, aşa că îşi afirmă independenţa ori de câte ori poate. Refuzul de a dormi este o modalitate prin care el elimină controlul primit de la tine.
Ce este de făcut?
Redu-ţi aşteptările.
Ca şi bebeluş, prichindelul tău probabil a dormit de două sau de trei ori pe zi, dar acum că a crescut, se va obişnui treptat să doarmă o dată pe zi.
Până la 18 luni, probabil nu va dormi dimineaţa. Când puiul de somn de dimineaţă dispare, încearcă să programezi somnul de după-amiază mai devreme, poate chiar după masa de prânz. Dacă aştepţi până mai târziu, poţi decala ora de somn de seara. Asta pentru că micuţul tău nu o să vrea să adoarmă devreme seara dacă a dormit după-amiaza târziu.
Citeşte şi: Mami, cum facem să vină somnul?
Menţine ora de somn de după-amiază de la o zi la alta.
Copiii au nevoie de rutină pentru a se simţi în siguranţă. Dacă puiul tău are aceleaşi activităţi în fiecare zi, va şti la ce să se aştepte, iar tu ştii că nu se va opune la ceea ce îi propui. Dacă de obicei citeşte cărţi, asigură-te că nu vei sări peste această activitate dacă sunteţi pe grabă.
"Dacă micuţul rămâne acasă cu tine, ai grijă să doarmă în acelaşi loc în care doarme şi pe timpul nopţii", spune pediatrul Jodi Mindell.
În cazul în care copilul doarme la grădiniţă, încearcă să urmezi aceeaşi rutină în ambele locuri. Asigură-te că are la grădiniţă ursuleţul sau păturica cu care doarme de obicei. De asemenea, lasă copilul să doarmă singur pe timpul nopţii. După ce va fi capabil să adoarmă fără tine, fără a fi legănat pe picioare, va putea să facă acest lucru şi pe timpul zilei.
Rămâi fermă, dar calmă.
Deşi este frustrant să ai de-a face cu un copil care nu vrea să doarmă după-amiaza, cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să nu-i arăţi că acest lucru te afectează.
Încearcă să eviţi să transformi convingerea de a-l face să doarmă într-un câmp de luptă. Spune-i doar că arată cam obosit şi că trebuie să vă odihniţi amândoi. Îmbrăţişează-l, dă-i un pupic, urează-i somn uşor şi părăseşte camera.
Dacă plânge, încearcă să-l calmezi, dar nu te aşeza cu el în pat pentru a adormi împreună. Dacă faci asta, se va obişnui să adoarmă doar dacă stai lângă el tot timpul.
Citeşte şi: Bebeluşii isteţi au nevoie de mai puţin somn şi se trezesc în timpul nopţii, conform studiilor
Dacă refuză cu orice preţ să facă puţin nani, lasă-i nişte jucării şi cărticele şi spune-i că e ora de linişte. Deşi nu se va simţi la fel de odihnit ca după un somn bun, având la dispoziţie o oră în care să stea în pat, îi va ridica puţin nivelul de energie.