De când îi avem pe Sophia si Dan Christian, am fost învăluit de tot felul de sentimente pe care nu le-am cunoscut și nici măcar nu le-am bănuit vreodată înainte să se nască ei. În primul rând, iubirea necondiționată a căpătat o altă formă și o altă nuanță, de parcă tot ce am iubit până la ei nu se poate compara cu ceea ce simt în prezent. Până și pe mama lor o iubesc altfel, mult mai matur și mai profund.
Dar, când vine vorba de cei mici, orice febră, orice plânset, orice durere pe care n-o poți înlătura, te doare pe tine mai mult decât pe ei. Dar, imaginează-ți cum este atunci când puiul tău este agresat de un alt copil, iar tu știi foarte clar că nu poți riposta, deși ți-ai dori să-i chemi în ring tot neamul.
Sophia nu este conflictuală și se joacă frumos cu alți copii, dar tot a fost împinsă la un moment dat și a căzut, lovindu-se ușor. Dan Chistian este mai agitat, i s-a întâmplat de mai multe ori să intre în dispute la grădiniță sau la locul de joacă.
Îmi amintesc, în copilărie, când o încasam și veneam acasă să mă plâng, mama îmi zicea că sigur am făcut eu ceva și mi-am meritat cafteala. Uneori avea și dreptate, dar, de cele mai multe ori, mi-aș fi dorit mult să mă ia în brațe, să mă mângâie și să uit că sunt un viitor bărbat, iar aceștia nu plâng niciodată.
Copiii diferă foarte mult ca temperament, evoluție și, desigur, ca educație. Unii copii sunt mai blânzi, empatici, alții devin lideri încă din scutece, iar unii sunt învățați de mici să-și câștige teritoriul, de parcă locul de joacă ar fi un areal de răspândire al speciei pe care ei trebuie să-l cucerească.
Cum ar trebui să reacționezi tu ca părinte dacă fiul sau fiica ta este lovită, respinsă sau i se ia jucăria? Ce trebuie să faci ca să nu pici urât nici în fața propriului copil, dar nici să nu te faci de râs în tot parcul? (...) Citește mai mult pe www.taticool.eu
