Sunt unii prieteni, mai fericiți, pentru care amintirile din copilarie sunt mai proaspete. Ei pot să iși amintească zile intregi, mirosuri, ar putea să își caracterizeze părinții, așa cum erau ei atunci când aveau trei sau patru ani.
Amintirile pe care le-am păstrat eu sunt dintr-o epocă mai târzie, de pe la 11 ani. Îmi amintesc cum venea mama acasa de la muncă, seara târziu, și fugeam și eu și sora mea să o întâmpinăm la ușa, mereu așteptându-ne să ne dea „ceva bun”. Îmi mai amintesc pregătirile pentru vacanțele pe munte, când, invariabil, faceam o tavă de ciocolată de casa. Mi-au rămas în cap minuțioasele pregătiri pentru Paște și Crăciun și modul în care ne scotea din baie în brațe mirându-se de fiecare dată de cât de mari ne-am făcut.
Nu este nimic neobișnuit în faptul că nu am amintiri mai vechi de 11 ani. Psihologii spun că de abia în această perioadă începi să te sesizezi cu adevărat și amintirile încep să facă parte din identitatea pe care o ai. Și, spun ei, unele amintiri sunt mai pregnante decat altele. Uite ce își amintesc, cu precădere, copiii despre părinții lor:
- Experiențele pe care le-au avut împreună. Desigur, nu toate, și nici nu se poate știi pe ce criterii unele ramân și altele nu. La acest capitol poate să rămână faptul că odată ați mâncat împreună o înghțată în parc sau cum ați făcut într-un week-end o călătorie pe munte.
- Când părinții au făcut ceva ieșit din comun ca să le acorde lor atenție. Își pot aminti, de exemplu, cum i-ai lăsat intr-o zi să doarmă până târziu, deși în mod normal ar fi trebuit sa doarmă la gradiniță / școală. Pot să iși aducă aminte cum, la un moment dat, la o petrecere, ai lăsat deoparte discuțiile cu adulții ca să vii să petreci timp cu ei, copiii.
- Când părinții le-au spus lucruri frumoase, pozitive, despre ei. Nu este vorba numai despre un „te iubesc” și un pupic dat pe năsuc. Ci despre un „sunt sigură că vei reuși”, „viața mea este mult mai frumoasă cu tine”, „sunt mândră de ce ai făcut”.
- Cum au reacționat părinții în situații dificile. Acestea apar întotdeauna, fie ca este vorba despre pierderea unui serviciu, despre o boală sau moartea unei persoane dragi. Copiii își vor aminti cum te-ai comportat, cum le-ai vorbit, dacă ai reușit sa îi faci să se simtă în siguranță și protejați.
- Momentele cand părinții nu erau de față. Poate să fie vorba despre prima tabără și cum te-au îmbrățișat la întoarcere, poate să fie vorba despre drumul către școală pe care îl fac singuri, poate să fie noaptea în care au dormit la un prieten.
- Modul în care adulții vorbeau între ei. Pentru copii adulții sunt fascinanți si, în același timp totul depinde de ei. Așa că este posibil să își amintească cum vorbești cu tatal copiilor, cum discuți cu strainii întalniți întâmplător, dar și cum te-ai descurcat dacă ceva important depindea de puterea ta de convingere.
- Cum reacționezi în situații stresante. Se pot întâmpla: prea multe lucruri de făcut odata, călătorii prea lungi, dacă au împins ei limita un pic prea departe. Ei bine, pentru că atunci presiunea este atât de mare, le va rămâne in memorie ceea ce ai făcut. Și ar fi minunat dacă ai reuși să fii în controlul situației și nu să devii precum Hulk, verde la față de mânie și spărgând totul în cale.
Foto: 123rf.com
