Dacă este vreun părinte care spune că el nu a greșit niciodată față de copilul lui înseamnă că minte. Ori doar pe ceilalți, ori și pe sine. Eu pur și simplu nu cred că există așa ceva. Pentru că suntem oameni și nu suntem perfecți. Toți avem zile proaste, nervi, frustrări, perioade care ne epuizează, griji, probleme.
Eu vă spun sincer, clar și răspicat. Am greșit față de copilul meu. Din păcate mai des decât aș vrea să recunosc. Cu mult mai des decât mi-aș fi imaginat că o voi face pe vremea când încă nu aveam copil.
Sunt zile în care nu-mi pot lăsa oboseala și nervii, stresul și problemele la ușă. Și le iau cu mine în casă. Și parcă e un făcut ca tot în zilele alea să vină și copilul cu tot bagajul lui de frustrări și de furie. Iar când ne ciocnim nu iese deloc bine. Copilul se așteaptă ca eu să-i cuprind lui toate nemulțumirile, fricile, toată furia și neputința acumulate. Iar eu mă aștept să fie mai înțelegător, pentru că simt că nu mai am răbdare și nervi să-i fac față crizelor. Și bineînețeles că, de foarte multe ori, nu se întâmplă așa. Ea răbufnește și răbufnesc și eu. Ea face tot ce o rog să nu facă, refuză tot ce îi cer. Apoi eu ridic tonul, ridică și ea. Eu ridic și mai tare, ea începe să plângă. Ăla e momentul în care aș plânge și eu, pentru că îmi dau seama cât de tare greșesc.
Greșesc pentru că e treaba mea să-i cuprind nervii, grijile și fricile copilului, e treaba mea să-i fiu alături și să înțeleg. Și nu, nu e treaba copilei să-mi cuprindă mie stresul, oboseala, nervii și problemele. Nici să mi le rezolve. Eu ar trebui să fiu cea cu capul pe umeri, cea mereu conștientă că nu-ți verși nervii pe copil și nu țipi la el, orice ar fi. Dar sunt om și, din păcate, greșesc. Și îmi pare rău.
(...)
Citeşte mai mult pe fricidemamici.ro
