Inainte era destul de simplu: toata lumea isi dorea ca progenitura din batatura sa termine o facultate. Sa dam tarii ingineri, fie ei si agronomi. Si pentru asta munceau timp de aproape 20 de ani, dandu-si cam toate economiile pe carti luate pe sub mana si pe meditatii care se intindeau chiar si cativa ani de zile, daca iti doreai o facultate mai serioasa, medicina sa zicem.
Patima pentru a urma studii superioare era asa de mare incat erau tineri care incercau pana si 10 ani la rand sa intre la o facultate. Ma rog, incercau pana nu mai erau chiar asa de tineri. Dar totusi se pare ca idealurile nu si le schimbau in timp. Toata societatea era de acord ca efortul merita facut. Si pana la urma tot vei avea noroc si vei intra, dupa care esti un om ‘aranjat’.
Astazi insa pas de a mai avea vreo uniformizare in valori, deci si in dorinte.
Un lucru este clar – parintii nu mai sunt asa de vehementi in dorinta de a-si vedea copiii cu o facultate. Prea da ea nastere in prezent numai la papagali cu pretentii, dar care nu sunt de fapt buni la nimic in mod special. Lucru cu care se pare ca mai toata lumea este de acord. Mult mai bine este sa aiba ‘scoala vietii’, ceea ce se traduce dupa capacitati. In general insa inseamna sa ai cat mai mult cu cat mai putin efort.
Ceea ce produce lene si prostie in masa. Asta in ceea ce priveste copiii. Pentru ca parintii de indata ce tancul depasteste varsta de 4 ani, uneori si mai devreme daca avem de-a face cu oameni seriosi, intra intr-un fel de cursa. Copiii sunt acum cu atat mai buni cu cat parintii lor stiu sa le ofere lucruri scutindu-i de efort si alte neplaceri. Probabil ca stiti si voi ca meditatiile sunt acum generalizate. Daca nu faci meditatii inca din clasa I, ca sa ai un profesor personal care sa te invete sa tragi liniute pe caiet, inseamna ca nu esti bun de nimic. Dar, mai mult decat atat, profesorii se asteapta sa si cotizezi cu unele atentii pentru a garanta note mari. Daca nu faci asta inseamna ca nu esti un parinte bun. Nu o avea diploma nicio importanta si toata lumea rade de ea, insa mentalitatea ca este un lucru care merita bifat tot a ramas.
Si daca nu invata ce are progenitura de facut? Cum isi da el doctoratul in scoala vietii?
Unii ii lasa de dimineata pana seara la calculator. Doar se stie, acesta este viitorul. Progenitura stie o mie de jocuri, a ajuns la niste nivele de neegalat la el in clasa si parintii se uita la el cu gura cascata cand vorbeste, neintelegand niciun cuvant. Au de ce sa fie mandri!
Altii vor sa ii vada distrandu-se, sa nu fie soareci de biblioteca, ca de, trebuie sa cunoasca lumea si mersul ei. Si ce se mai mandresc cand stiu sa umble la telefoane de ultimul racnet mai ceva ca ei! Stiu statiuni de ski, vorbesc despre orase din strainatate pe care le-au vizitat. Explica de ce un hotel sau altul nu ar fi meritat 5 stele. Ce mai, inteleg ca banul il face pe om! Doar cum se face banul nu isi bat capul, doar stiu ca el vine, de la sine.
Daca nu esti un parinte bun, si nu prea stai bine la capitolul resurse financiare, nu trebuie sa disperi. Tot mai ai la indemana un lucru prin care iti poti educa progenitura: televizorul. Sa se uite la stiri, la emisiuni de divertisment si la certuri de dimineata pana seara. Asa va pricepe in ce lume traieste si cand va fi nevoie nu va mai fi luat pe nepregatite.
si mai doresc unii si facultate facuta in strainatate. Daca se vor imbogati peste noapte pana atunci ii vor trimite. Daca nu, nu. Sa se descurce cum or putea. Singuri.
In viata totul e sa indraznesti spun acum toti. Hm... chiar asa sa fie?
