Sari la conținut

Ce măsuri de siguranță trebuie să aplici, când mergi cu copilul la locul de joacă

Locul de joacă poate părea unul dintre cele mai sigure spații pentru copii. La urma urmei, acest lucru este cumva normal, pentru că locurile de joacă au fost concepute în ideea ca cei mici să aibă parte de timp de distracție, nu?

Cu toate acestea, deși locul de joacă special amenajat pentru copii este un spațiu prietenos pentru prichindei, multe locuri de joacă pot fi periculoase dacă nu sunt luate măsuri de precauție adecvate.

Potrivit Kids Health, peste 200.000 de copii din Statele Unite ajung la spital, anual, în urma leziunilor apărute la locul de joacă.

Pentru ca timpul petrecut la locul de joacă să fie distractiv și fără incidente, părinții trebuie să ia în considerare aplicarea următoarelor măsuri de precauție:

Prezintă-i copilului care sunt regulile de la locul de joacă

Înainte de a merge la locul de joacă, ar trebui să ai o discuție cu copilul tău în ceea ce privește regulile.

Asigură-te că discuția despre regulile de la locul de joacă este adecvată vârstei copilului tău, astfel încât el să înțeleagă ce îi transmiți. Cu cât formularea este mai simplă, cu atât mai bine.

De exemplu, asigură-te că înțelege că trebuie să se joace frumos cu ceilalți copii. În plus, subliniază ideea că el nu trebuie să se îndepărteze prea mult de tine cât stați la locul de joacă. Îi poți arăta zona în care trebuie să stea când ajungeți în parc.

► Citeşte şi: Experții le reamintesc părinților despre pericolele toboganelor cu tub

Discută cu copilul despre interacțiunea cu persoanele străine

Subliniază faptul că micuțul tău nu ar trebui să accepte niciodată ceva de la cineva (cum ar fi mâncare sau jucării), decât dacă tu sau tatăl copilului vă dați acordul. Cu un copil mic în parc, nu ar trebui să existe niciun moment în care să îl lași nesupravegheat.

► Citeşte şi: Experiment: 15 din 17 copii sunt dispuși să plece cu un străin, deşi știu că nu ar trebui. Care este cauza

Protecție împotriva razelor solare

Ori de câte ori mergi cu copilul în parc, este important să iei măsuri pentru a vă proteja de soare. Când ajungeți în parc, identifică o zonă cu umbră unde să îți pui lucrurile.

► Citeşte şi: Siguranța solară pentru bebeluși și copii

Folosește loțiune cu protecție solară adecvată pentru micuțul tău și reaplic-o ori de câte ori este nevoie. Încurajează copilul să poarte pălărie și ochelari de soare.

► Citeşte şi: Ochelarii de soare la copii. Când pot purta copiii ochelari de soare?

Verifică împrejurimile

În calitate de mămică, este, de asemenea, important să fii vigilentă cu privire la împrejurimile locului de joacă. Când ajungi în parc, verifică dacă a rămas ceva nesupravegheat (fie că este vorba despre bunuri sau gunoi). Deoarece este un spațiu public, este posibil ca oamenii să fi lăsat obiecte cu care micuțul tău nu ar trebui să intre în contact, cum ar fi sticle sparte.

În plus, evaluează modul în care vremea poate afecta timpul petrecut la locul de joacă. Dacă temperatura este prea ridicată, toboganele sau leagănele pot fi prea fierbinți și copilul nu le poate folosi. De asemenea, dacă tocmai a plouat, suprafețele pot fi umede și alunecoase.

Sursa

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!