Sari la conținut

Ce naiba caută vânzătorii ambulanți în școli?

Mama, eu știu că săptămâna viitoare e posibil să nu mai merg la școală, că am repetiții, dar te rog să îmi dai 30 de lei la mine să îi las Ioanei să….Eram în trafic, întârziate ca întotdeauna, capul meu vuia de gânduri ca în fiecare secundă a ultimelor 3 luni, la un moment dat am pierdut șirul a ceea ce îmi spunea și am rugat-o să repete. Îi trebuiau 30 de lei pentru o mandală. Până am înțeles că nu-i carte de colorat, ci mandală de sticlă, că nu-i vreo operațiune caritabilă și nici inițiativa vreunui coleg întreprinzător, au mai trecut vreo 3 semafoare și 20 de gânduri. Mai bine nu înțelegeam, că m-am enervat de numa. Minunile cu pricina le aducea un nenea, care în ziua respectivă venise doar să facă teasing cum ar veni, adică să fluture sticlăriile pe sub nasurile copiilor, să le comunice prețul și să lase părinții să încaseze milogeala de rigoare. Și așa nu eram mama zenului, dar atunci m-au apucat dracii și nu am putut să nu ma întreb, retoric desigur, niște lucruri.

Ce naiba caută vânzătorii ambulanți în școli?

Cine le dă voie să intre? Cine îi verifică? Cine le cere să se legitimeze, să spună unde sunt angajați (dacă sunt) și care este scopul intrării lor în școală? Care mai este rolul bodyguarzilor, altul decât acela de a lua părinții la mișto, de a bruftui copiii și de a se freca pe burtă în așteptarea schimbului de tură? Eu ca părinte nu am voie în școală până nu semnez un top de hârtii și aprobări, mai că nu trebuie să demonstrez ce-am mâncat dimineață, în schimb nenii cu sacoșa umblă brambura sub aparentul scop al comercializării de materiale educative sau naiba știe care e justificarea oficială.

(...)

Citește mai mult pe pisicapesarma.ro

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!