Cam la 2 ani băieţelului meu îi era tare frică de furnici. Erau nişte furnici un pic mai mari decât cele pe care le vedem în mod obişnuit şi le întâlneam în drumul nistru către plajă. Acea cărare prin câmp, frumos pavată cu dale din lemn era pentru el o încercare supremă. Nu ar fi pus piciorul pe o scândură dacă sub ea ar fi fost vreo furnică. Am râs şi i-am spus că este o nimica toată, este doar o furnică. Şi am greşit. Uite cum spun psihologii că nu trebuie să reacţionezi atunci când copilul tău se confruntă cu o teamă:
Nu îi diminua stima de sine
Nu îi spune că este o teamă măruntă, pe care nu ar trebui să o aibă. Mai bine îl lauzi pentru ceea ce reuşeşte să facă, sporindu-i astfel încrederea în el. De exemplu, eu aş fi putut să îl laud că poate să meargă singur pe jos până la dalele cu furnici năzdravane. Şi astfel, cu o bună imagine de sine, poate ar fi putut până la urmă să meargă şi mai departe, fără să bage de seamă furnicile.
Nu îl obliga să fie „tare”
Ştim cu toţii de părinţi care îsi aruncă copiii în apă atunci când aceştia tipa că le este frică să intre în ea. Dar prin astfel de acţiuni frică nu se diminuează, ci doar creşte. Acum, pe lângă apă, îi va mai fi şi frica de tine şi de ce ai putea face. Copiii trebuiesc lăsaţi să se dezvolte natural, să treacă ei înşişi, în ritmul lor, peste obstacole şi nu obligaţi / forţaţi să le înfrunte.
Nu exagera nici tu
Copiii exagerează în mod natural, aşa sunt ei construiţi. Dar indiferent cât de exagerată ţi se pare reacţia sa tu trebuie să rămâi calmă şi să ai încredere că totul va fi bine. Frică de acum nu îl va urmări toată viaţa dacă nu scapa imediat de ea. Şi nici nu înseamnă că este o persoană fricoasă. Singura anxietate care ar trebui cu adevărat să te îngrijoreze este cea care nu îl mai lasa să doarmă, care îl împiedică să mai urmeze un program normal de joacă şi timp petrecut în familie.
O altă exagerare des întâlnită a părinţilor este să protejeze prea mult, chiar şi când nu este nevoie. Te trezesi spunând din senin şi fără nicio necesitate „Mama este aici, eşti în siguranţă”? Ar trebui să nu o mai faci, întrucât îi dă i copilului senzaţia că lumea este un loc periculos.
Recunoaşte-i frica
Frica este un sentiment normal. Îl avem şi noi, îl au şi copiii noştri. Este la fel de normal ca bucuria şi tristeţea. Ce se aşteaptă copilul tău de la tine este să o recunoşti, să o accepţi. Poţi vorbi despre ce te sperie pe tine şi cum faci tu faţa acestei frici. Poţi vorbi despre frica lui şi ce soluţii ar avea ca să facă faţă situaţiei.
Frica, că orice emoţie dusă la extrem, este îmblânzită prin expunere, prin vorbirea despre ea. Doar că micuţii nu au vocabularul suficient de dezvoltat, în timp ce imaginaţia este foarte vivace. Aşa că trebuie să îl ajuţi să exprime în cuvinte ceea ce îl sperie. Să spui tu cuvintele respective: „Ştiu că aceste furnici te sperie. Ele sunt diferite de cele pe care le-am văzut până acum. Nu sunt nici pe un copac, nici într-un muşuroi. Şi parcă sunt şi mai mari. Dar după cum vezi ele sunt foarte micuţe, nici măcar cât unghia de la piciorul tău. Şi să îţi spun un secret – lor le este extrem de frică de noi. Foarte frică. Atât de frică încât dacă am vrea le-am putea speria imediat şi le-am putea face să fugă numai suflând asupra lor. Vrei să vedem dacă le putem face să se urce pe o creangă?”
Foto: 123rf.com
