Sari la conținut

Cum iti scapi copilul de paduchi

Atunci cand copilul tau intra intr-o colectivitate este greu de crezut ca nu te vei intalni niciodata cu problema paduchilor, indiferent cat de atenta esti cu pastrarea curateniei in casa. 

Asa ca este bine sa stii care sunt masurile pe care trebuie sa le iei in cazul in care te izbesti de situatia in care copilul tau are paduchi.

 1. Paduchii nu stau numai in capul persoanei infestate, ei sunt si pe haine. Din aceasta cauza hainutele copilului trebuie tinute departe de cele ale celorlalti membri ai familiei. Incearca sa le pui intr-un dulap separat. Pentru ca, altfel, ei vor sari din haina in haina si in cele din urma toata familia va avea paduchi.

 2. Foloseste produse cosmetice pentru prevenirea paduchilor. Prevenirea este intotdeauna mai usoara decat tratarea unei probleme. Si asa este si in cazul paduchilor. Exista pe piata produse pentru prevenire. Daca auzi ca ar putea fi o problema ia un astfel de produs de la farmacie. Foloseste-o si in acelasi timp verifica in mod regulat parul copilului. Explica-i in acelasi timp sa nu faca schimb cu colegii de esarfe, caciuli, perii de par sau casti, intrucat acesta este modul prin care se produce de obicei trecerea de la o persoana la alta.

 3. Daca copilul are paduchi atunci poti apela la produse farmaceutice ca sa scapati de ei. Dar mai sunt si alte solutii, din batrani, cum ar fi uleiul de masline sau maioneza. Eu nu le-am incercat, dar sunt unii care spun ca functioneaza. Printre remedii se mai numara uscarea parului cu feon, lotiunile pe baza de benzina sau otet.

 4. Cea mai importanta masura este igiena. Si cearceafurile si prosoapele si caciulile si alte obiecte de imbracaminte trebuiesc spalate zilnic si apoi calcate cu fierul fierbinte. Ouale de paduchi trebuiesc strivite pentru ca ele supravietuiesc si daca sunt luate de pe firul de par si pot infesta iar. 

 5. Foloseste un pieptene cu dintii lungi si fara distanta mare intre ei. Indiferent ce produs ai folosi, acesta nu este suficient si nu te scapa imediat de paduchi. Este necesar si un periaj al parului timp indelungat, cam de o ora, o data la doua zile, astfel incat sa te asiguri ca indepartezi ouale depuse pe firele de par. Cel mai usor mod insa de a scapa de paduchi este tunderea intregului fir de par, la 0.

 6. Exista pe piata aparate de indepartare a paduchilor. Eficacitatea lor este de pana la 90%, dar nu fac nimic impotriva oualor de paduchi care trebuiesc in cele din urma sa fie indepartate prin pieptanare sau tundere. 

Foto: Hepta

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!