Nu ştiu care sunt dorinţele fiecăruia, înainte de a deveni părinte. Probabil se rezumă, în funcţie de etapa pe care o traversează, la proprietatea jucăriilor, la succesul şcolar, profesional şi personal. Dar un lucru este cert – dacă eşti întrebat ce îţi doreşti de la viaţă, după ce ai devenit părinte, cu siguranţă primul lucru care îţi vine în minte este binele copilului tău, iar pentru asta ştii că faci tot ceea ce îţi stă în putere.
Dacă printre lucrurile pe care ţi le doreşti pentru copilul tău este să devină un adult de succes, vestea bună este că te oamenii de ştiinţă au descoperit cum poţi face tu, ca părinte, să îţi ajuţi copilul în această direcţie.
Există 5 metode prin care îţi poţi ajuta copilul să devină un adult de succes, recomandate de oamenii de ştiinţă:
Fă-l să înţeleagă că procesul de învăţare este mai important decât rezultatul final – Este important ca cel mic să înţeleagă că succesul este rezultatul efortului – nu este un avantaj moştenit, un talent sau o abilitate. În cartea Mindset – The New Psychology of Succes (Mentalitatea Învingătorului – o nouă psihologie a succesului), Carol Dweck lansează o teorie nouă potrivit căreia mentalitatea oamenilor este de două feluri: rigidă şi flexibilă. Oamenii cu mentalitate rigidă cred că însuşirile lor fundamentale sunt un dat, că inteligenţa şi talentele lor nu pot fi schimbate – “Dacă sunt suficient de deştepţi, foarte bine, dacă nu... mai deştepţi de atât oricum nu vor fi”. Oamenii cu mentalitate flexibilă, pe de altă parte, sunt de părere că-şi pot dezvoltă calităţile prin strădanie şi dăruire. Desigur, sunt mândri de inteligenţa şi de talentele lor, dar acestea reprezintă doar o rampă pentru dezvoltarea lor personală. Pentru ca un copil să devină un adult de succes, oamenii de ştiinţă recomandă părinţilor să îl orienteze spre mentalitatea flexibilă, să îl pună în faţa provocărilor, să îi arăte că nu trebuie să se teamă de eşec şi că trebuie să lupte încontinuu pentru a obţine ceea ce îşi doreşte.
Dă-i responsabilităţi care ţin de uzul casnic – Copiii, oricât ar fi de mici – chiar şi de doi ani – ar trebui să aibă diverse responsabilităţi în casă. Pot ajuta la ştergerea veselei, la introducerea/ scoaterea rufelor în/din maşină şi chiar la ştergerea prafului. Nu spune nimeni că trebuie să muncească prea mult, dar specialiştii susţin că aceste responsabilităţi vor dezvolta o mentalitate setată pe colaborare şi un simţ al responsabilităţii faţă de mediul înconjurător vizibile în viaţa de adult. De asemenea, copilul responsabilizat cu treburi gospodăreşti va putea să preia iniţiative mai uşor, să identifice şi să rezolve probleme, dar şi să se simtă ca fiind parte importantă din comunitate.
►Citeşte şi Îi trimitem sau nu pe copii la concursurile şcolare?
Învaţă copilul ce este Grit-ul – Angela Duckworth, psiholog la Universitatea din Pennsylvania, a câştigat în 2013 titlul de Genius Grant, în cadrul fundaţiei MacArthur, pentru efortul depus de a exploata termenul Grit. Aceasta a lansat ipoteza că secretul realizărilor excepţionale nu este, de fapt, talentul, ci o combinaţie unică de pasiune şi de perseverenţă, combinaţie pe care ea o numeşte Grit. În cartea ei, "Grit", Duckworth explorează modul în care fiecare îşi poate dezvolta această trăsătură, a pasiunii combinate cu perseverenţa, dar şi a modului în care îl poate face pe copil să şi-o dezvolte. Este o lectură extraordinară pentru oricine – părinte sau nu.
Alege stilul parental autoritar-echilibrat, nu acela dictator şi nici permisiv
Diana Baumrind a studiat mulţi ani psihologia dezvoltării şi a identificat trei tipuri de stiluri parentale, într-o cercetare care care a cuprins 103 copii preşcolari din 95 de familii: Stilul parental dictatorial, Stilul parental permisiv şi Stilul parental autoritar, echilibrat. Adoptând un stilul dictatorial, părintele încearcă să îşi modeleze copilul după propriile lui aşteptări, punând accentul pe control şi pe supunerea necondiţionată. Părinţii dictatoriali încearcă să-şi determine copiii să se conformeze unui standard de conduită fixat şi-i pedepsesc arbitrar şi violent pentru încălcarea acestuia. Un părinte permisiv, pe de altă parte, îşi va accepta copilul exact aşa cum e, va avea puţine cerinţe de la el, îi va impune puţine limite şi nu îl va controla decât rareori. În schimb, va fi mai afectuos decât părintele dictatorial. Stilul autoritar, echilibrat, este cel recomandat de specialişti. Părinţii adepţi ai acestui stil pun accent pe individualitatea copilului, dar subliniază şi constrângerile sociale. Ei au încredere în capacitatea lor de a ghida copilul, dar respectă totodată deciziile, interesele, părerile şi personalitatea independentă a acestora. Sunt iubitori şi înţelegători, dar cer bună purtare şi sunt fermi în menţinerea standardelor.
Învaţă-ţi copilul să interacţioneze cu ceilalţi
O cercetare întreprinsă de Penn State University, în colaborare cu Duke University, a studiat peste 700 de copii, urmărindu-le comportamentul încă din perioada în care mergeau la grădiniţă şi până au împlinit 25 de ani. Cercetătorii au descoperit că există o legătură semnificativă între apitudinile sociale existente în perioada 2 – 5 ani şi succesul lor de adulţi, în următoarele două decade. Copiii cu aptitudini sociale limitate au fost predispuşi la a deveni adulţi care dezvoltă dependenţe, atitudini criminale şi incapacitatea de a se lupta cu sărăcia. Concluzia este că e foarte important să ne luptăm ca cel mic să fie sociabil, să îl ajutăm să comunice cât mai mult, să socializeze, să stea în preajma prietenilor.
„Cred că ceea ce devenim depinde de ceea ce tații noștri ne învață în momentele lor grele, când nu încearcă să ne învețe nimic“- scria Umberto Eco
Sursa: I heart Intelligence
