Nu este niciun secret că este costisitor să creşti un copil, mai ales că în anumite situaţii reuşesc ei cumva să radă toţi banii sau toate obiectele valoroase care, cum necum, le apar în cale. Poate chiar tu eşti unul dintre părinţii care şi-a văzut inelul de logodnă în toaletă, chiar în timp ce trăgea apa. Sau… una dintre acele mame care a rămas fără rochia de mireasă pentru că a găsit-o copilul şi a făcut-o franjuri, pentru că avea nevoie de hăinuţe noi pentru păpuşă? Hm… noi sperăm că nu! Ne dorim doar să te amuzi la ceea ce vei citi. Adică, măcar tu… pentru că părinţii care au povestit asta sigur au vărsat lacrimi amare!
„Când eram mică, mama şi-a pierdut inelul de logodnă. Îmi amintesc şi acum că a fost devastată. Două decenii mai târziu, când făceam curat în garaj, am dat peste un inel în toaleta păpuşii mele Barbie. Da, era acelaşi :).”
„Am cumpărat la un moment dat o cutie de bijuterii pentru copii, de la un târg al mămicilor. Am ajuns acasă, am studiat cutia şi am văzut că avea un sertăraş ascuns. L-am deschis şi… ce să vezi?! Am găsit un lănţişor de aur şi o pereche de cercei. Am căutat-o pe cea care îmi vânduse cutia şi cu ochii în lacrimi mi-a spus că pierduse setul acum mulţi ani…”
► Mamici in conditii extreme: 4 povesti uimitoare despre nasteri
„În trecut, reparam computere acasă. Aveam un copil de patru anişori, un job care presupunea să lucrez de la 3 după-amiaza la 12 noaptea , o soţie care era plecată la birou de la 9 la 5 şi o bonă care stătea cu copilaşul de la 2 la 6, în fiecare zi a săptămânii. Îmi amintesc şi acum că mă angajasem să repar, în timpul meu liber, un computer care la acea vreme costa 2300 de euro. Eu trebuie să iau pe reparaţie 135. Într-una din zile, m-a sunat soţia mea şi mi-a spus speriată: „Să vezi ce s-a întâmplat… stai jos!” În acea perioadă auzisem destul de multe veşti proaste despre oamenii din jurul nostru, aşa că am întrebat-o: „Cine a mai murit?” Iar ea mi-a răspuns: „pe masa din bucătărie e un computer făcut bucăţi”. Am ajuns acasă cu o falcă în cer şi cu una în pământ, întrebându-mă cum naiba s-a putut întâmpla ca un copil de patru ani, supravegheat în permanenţă, să poate distruge un calculator cu o şurubelniţă şi cu un cleşte, fără să îl vadă nimeni. Am întrebat bona ce s-a întâmplat şi mi-a răspuns senină: „când l-am întrebat ce face, mi-a zis că i-a dat voie tatăl lui să repare calculatoare,aşa cum face şi el”. Cred că mi-a căzut faţa, nu îmi mai amintesc nimic! Am dat-o de urgenţă afară, nu i-am mai plătit ultima săptămână de muncă, pentru că aveam nevoie de bani să îi plătesc omului computerul, am umblat la puşculiţă şi ne întrebam ce să vindem din casă, pentru a face rost de bani. Norocul nostru a fost că atunci când l-am sunat pe proprietar mi-a spus că era un computer mai vechi şi că oricum voia să îşi ia altul… să stăm liniştiţi… Auzi tu, „i-a dat voie tatăl lui”.
„Acum vreo două luni ne aflam la mare, într-o cameră de hotel, când băieţelul nostru de un an şi şapte luni a luat o ceşcuţă de pe masă şi a aruncat-o pe geam. M-am uitat speriat la soţie, am făcut paşii mari spre fereastră, să ne uităm în jos, şi privirea ni s-a oprit pe un BMW care avea… plafonul panoramic spart. Distracţia ne-a costat vreo 800 de euro şi, deşi buzunarul s-a golit, avem un copil ştrengar care la întrebarea „Ce ai făcut la mare?”, răspunde zâmbind în colţul gurii: „Am spart un bemveu!”
“Vaginul meu”
„Ochiul meu. Stăteam într-o după amiază cu fetiţa, care se juca în braţele mele cu o păpuşă Barbie. La un moment dat, a făcut-o o mişcare bruscă şi i-a băgat mâna păpuşii în ochiul meu drept. Trei operaţii mai târziu… şi eu tot nu văd bine cu acel ochi. Dar şi mai greu de atât îmi este să mă asigur că nu îi va spune nimeni, niciodată, adevărul”.
„Televizorul. I s-a părul copilului meu că i-ar sta bine cu o foarfecă aruncată drept în centru”.
