"Mama, tu ești fericită că ne ai pe noi?", m-a întrebat Alexandru într-una din serile trecute.
Fusese o zi lungă, într-o săptămână încărcată emoțional negativ pentru mine, cu multe lucruri pe care le-am simțit pierdute. În ziua respectivă nu reușisem să mă abțin și țipasem la el, într-un moment nefericit. Se certase cu Maria și de nervi a lovit-o peste mână cu un caiet în încercarea de a îl face să zboare. Deși știu că nu voia să o lovească, am țipat la el în secunda 2 să se oprească. S-a uitat la mine furios și a aruncat alt caiet. Am deschis gura să țip iar, în schimb am ales să mă uit la ochii lui care dincolo de furie, cereau iubire și atenție. Am închis gura fără să spun nimic și am dechis larg brațele. S-a uitat consternat la mine, apoi a zâmbit și mi s-a pus în brațe.
(...)
Citește mai mult pe zanascutecel.ro
