Aud tot mai des cum părinții din ziua de azi sunt niște inconștienți care cresc niște copii răsfățați peste măsură, adevărați viitori monștri. Că părinții nu sunt în stare să-și educe odraslele, că prea mult parenting ne-a tâmpit de tot. Dar atunci când întreb ce înseamnă copil răsfățat îmi dau seama cât de greșit percepem acest răsfăț.
În primul rând nu pot să nu remarc faptul că pentru noi, adulții, răsfățul este un lucru bun, pe care ni-l dorim cu toții, la care visăm în mod constant. Răsfăț la salon, răsfăț la bere, răsfăț cu o ciocolată, cu un vin, cu o repriză de shopping, răsfăț la masaj, răsfăț cu micul dejun la pat șamd. Deci răsfățul, el așa de felul lui, e un lucru bun. Dar nu și pentru copii, nu?
Plecând de la asta eu cred că termenul ăsta nu ar mai trebui folosit la peiorativ atunci când îl atribuim copiilor. Eu nu cred că răsfățul este un lucru rău, chiar și plecând de la definiția lui din DEX. Nu cred că un copil poate fi tratat cu dragoste exagerată. Eu cred că nu dragostea față de copil este exagerată, nu are cum să fie, cred că altele sunt de fapt exagerate. Și pentru că din start eu exclud faptul că un copil răsfățat este ceva de care să ne ferim, voi folosi în continuare, în loc de răsfățat, prost crescut. Pentru că, nu-i așa, la asta ne referim atunci când folosim răsfățat la peiorativ.
Când nu este copilul prost crescut
Mi s-a tot spus și au tot fost și sunt în continuare în jurul meu o mulțime de persoane care încearcă să mă convingă că un copil care una-două este luat în brațe, chiar și atunci când greșește și se tăvălește pe jos, când e în culmea crizelor și face un adevărat circ, va fi cu siguranță un copil prost crescut.
Permiteți-mi să vă contrazic, dragilor. Un copil care plânge și se tăvălește pe jos este un copil care suferă, indiferent cât de stupid ar fi pentru noi motivul pentru care el face asta. Cu un copil aflat în starea asta nu ai cum să discuți rațional, nu te va auzi, nu va înțelege nimic din ceea ce îi vei spune. Tot ce va înțelege este că nu îl înțelegi. Gândește-te simplu: dacă tu ești în culmea nervilor, de vezi negru în fața ochilor, iar soțul/soția vine la tine și încearcă să-ți explice că ești nervos degeaba, că de fapt tu ai greșit, cum reacționezi? Eu una vă spun clar. Îi spun, și mai nervoasă, și frustrată maxim, că NU MĂ ÎNȚELEGE. Și îl resping.
Care e soluția? Soluția este să-i fii aproape persoanei care suferă (nervii sunt o formă de suferință), în cazul nostru copilului. Da, ia-l în brațe, liniștește-l. Spune-i că indiferent cât de supărat ar fi el, voi îl iubiți la fel de mult. Că sunteți o familie și la bine și la rău și pe asta se poate baza.
Faptul că ne luăm copiii în brațe chiar și atunci când greșesc, că le suntem alături chiar și când au crize (crize care fie vorba între noi ne provoacă și nouă crize de multe ori) nu înseamnă că ne creștem prost copii, nu așa vom sfârși prin a avea copii prost crescuți. Nu, așa vom reuși să le arătăm copiilor noștri că noi, părinții lor, singurele persoane în care au încredere necondiționat (și așa ar trebui să fie în continuare), le suntem aproape, îi iubim necondiționat. Pentru că da, pe copii îi iubim necondiționat. Dar trebuie să simtă și ei asta.
Când este copilul prost crescut
Dar da, există desigur și parentingul prost înțeles care poate duce la copii prost crescuți. Acea formă de parenting în care nu impunem limite, în care nu spunem nu, sau spunem nu și apoi, la prima criză a copilului, cedăm și spunem ”fie, hai de data asta”.
”Fie, hai de data asta”, după ce am spus inițial ”nu” este, în opinia mea, una dintre greșelile mari pe care le putem face. Da, așa îi spunem copilului că dacă plânge și se tăvălește pe jos, va obține ceea ce își dorește. Da, așa vom avea un copil prost crescut.
La fel de greșit mi se pare și lipsa nu-ului. Eu una spun nu destul de rar, mă gândesc de mai multe ori înainte ca să fiu sigură că este necesar să-l spun. Dar îl spun. Sunt multe cazuri în care nu-ul este obligatoriu. Pentru a ști ce e bine și ce rău, care sunt limitele ce nu pot fi depășite, copiii au nevoie și de nu. Și nu de orice fel de NU, ci de NU ferm, neclintit. Chiar dacă acest nu ferm va declanșa o criză de furie. Ne-o asumăm.
(...)
Citește mai mult pe fricidemamici.ro!
