La copiii mici mă refer, când scriu aceste rânduri. Am observat la Dan Christian al meu, un copiluț de nici doi ani, că nu împarte lucrurile. Ba mai mult, când îi place ceva, se duce direct și îl ia. Aruncă o privire de “Ăsta este al meu!”, se încruntă pe sub sprâncene și pleacă. Evident cu lucrul acela după el.
Trăisem astfel de evenimente și la Sophia, ajunsă la deja “venerabila” vârstă de nouă ani. Sophia este un copil foarte generos acum, are o bunătate imensă, care, uneori, mă sperie. Da, îmi doream ca al meu copil să fie generos, să ajute, să ofere, fără să pretindă ceva în schimb. Dar, câteodată, mă întreb dacă nu este prea bun pentru lumea asta, pentru societatea asta în care fiecare se descurcă pentru el, cum poate. Dacă nu cumva bunătatea nu mai este considerată o virtute, ci un defect, iar cei fără milă vor profita de ea. Vom vedea. Mi-am dorit să fie generoasă și am învățat-o să fie astfel, așa că nu ne vom abate de la acest principiu. Vom fi alături de ea atunci când va suferi și sperăm să trecem peste toate împreună.
(...)
Citește mai mult pe taticool.eu
Sursa foto taticool.eu
