Acum vreo două săptămâni, am avut o discuție mai aprinsă cu Albert, după ce mi s-a părut că depășise niște limite. Dintr-una într-alta, copilul meu de nouă ani a decis să se mute la altă familie.
Inițial am zis: Bine, deși trăgeam speranța că vom mai sta sub acelați acoperiș încă vreo 10 ani, ești liber să faci cum simți. Când am văzut, însă, că scoate valiza galbenă din dulap, că o umple cu cărțile din seria Jurnalul unui puști, citește și recitește de n ori, plus cu alte două trei chestii de îmbrăcat, mi-am dat seama că nu glumește.
A început, apoi, să își caute o familie dornică să îl țină cu casa și cu masa. Și-a încercat norocul la doamna E., bona lui Aris, dar i s-a explicat foarte frumos că locul lui e acasă lângă noi, pentru că altundeva nu ar fi în veci iubit la fel. Copilul nimic, era la fel de bosumflat și hotărât să ne părăsească, cu colecția lui cu cărți cu tot.
(....)
Citește mai mult pe ruxandraluca.ro
