Vremea frumoasă și mult așteptată a venit în sfârșit și, cu ocazia asta, și ieșirile în parc și la locul de joacă sunt mai dese și mai de lungă durată. Iar ăsta ar trebui să fie un lucru bun fără discuție. Doar că, din păcate, nu mereu este așa.
Din nefericire, constat tot mai des că locurile de joacă sunt un adevărat câmp de luptă. Copii loviți, mușcați, scuipați, chiar înjurați de alți copii. Iar părinții și bunicii acestor copii nu doar că nu au nici problemă cu comportamentul odraslelor, dar te mai iau și la trei păzește pentru că îndrăznești să le atragi atenția când micuțul lor tocmai l-a lovit pe al tău.
Eu sunt de acord și susțin cu tărie că în parc copiii au dreptul la libertate, au dreptul să se joace, să țipe, să alerge, să bată mingea, să facă orice vor ei și orice le place. Dar asta nu înseamnă că nu există limite. Limita intervine acolo unde copilul își face rău lui însuși sau le face rău celorlalți.
Nu vorbesc aici despre accidente, sunt copii, sunt căscați și neatenți, se lovesc, dau unii peste alții. Nu, vorbesc de actele de agresivitate voite. Și din păcate sunt dese. Mă doare sufletul când Sophie mă întreabă de ce a lovit-o sau de ce a împins-o nu știu care fetiță sau băiețel. Și nu mă aștept ca acel copil să îmi explice mie sau Sophiei de ce a făcut asta și nici nu vreau să fiu arbitru la locul de joacă. Ceea ce vreau și cred că ar fi perfect normal este ca părintele, bunicul, mătușa acelui copil să ia atitudine și să impună limite.
(...)
Citește mai mult pe fricidemamici.ro!
