Cel mai tânăr consumator de droguri din România este un copil de 8 ani. Ce spun autoritățile?
Se pare că fenomenul drogurilor devine un subiect din ce în ce mai alarmant, chiar și în România. Dacă acum câțiva ani așteptam de la copiii noștri să nu fumeze tutun și să nu bea alcool, acum ne rugăm să nu ajungă să consume droguri, acceptând parcă mai ușor celelalte două vecii. Cum de s-a ajuns aici?
Invitată la postul TV Digi24, Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”.
Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumatorilor scade alarmant, invocând cazul unui copil de numai 8 ani care a ajuns la spital din cauza consumului de substanţe interzise.
”Fenomenul drogurilor n-a fost tratat întotdeauna foarte pragmatic de statul român. Haideţi să spun că n-am fost extrem de realişti atunci când ne-am raportat la o vulnerabilitate extrem de serioasă. Am văzut cifrele pe care le-aţi prezentat, sunt absolut convinsă că dinamica trebuie să ne pună în permanenţă pe gânduri. Da, avem consumatori tineri şi din ce în ce mai tineri. Am discutat cu diverşi specialişti şi am aflat că cel mai tânăr român care a consumat droguri are 8 ani şi a fost dus la spital”, a declarat ministrul.
Citește și Tratament substitutiv pentru gravidele consumatoare de droguri
Gorghiu a mai afirmat că vârsta aceasta scade nu doar la consumul de canabis, care este cel mai întâlnit drog în România şi cel mai întâlnit drog de risc în Europa, ci şi în cazul substanţelor psihoactive.
În urmă cu câteva zile, ministrul Justiţiei anunţa că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminează posesia de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame.
„Cel mai consumat drog din România de tineri este canabisul. De asemenea, cel mai consumat drog la nivel european şi este un drog de risc este canabisul. De la consumul de canabis care azi de e de trei grame, mâine poţi să spui – păi de ce trei şi nu 15? De ce 15 şi nu 100? De ce 100 de grame şi nu un kg de canabis? Şi uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase”, a explicat ea.
Într-un material video, binecunoscutul medic Mihai Pautuv vorbește despre motivele pentru care, din păcate, unii tineri aleg să se drogheze. Acesta spune că de vină ar putea fi familia, care, în unele cazuri nu este una unită, ceea ce îl poate determina pe tânăr să aibă comportamente nocive.
Ce pot face părinții, pentru ca ai lor copii să nu devină consumatori de droguri.
Părinții de pre-adolescenți trebuie să gândesc gândească la toate lucrurile de la început, dinainte de a ajunge la vârsta adolescenței. Primii ani de viață sunt cei mai importanți. Sunt acei primi cinci ani în care se creează legătura cu familia, în care învață să și construiască niște abilități, să-și dezvolte niște mecanisme de adaptare, sau de liniștire, în care învață că există anumite lucruri care se fac, anumite lucruri care nu se fac. Se integrează normele și conduitele sociale, în care învață diferența între ce e bine și ce e rău, învață că trebuie să fie încurajați spre succes și spre promovarea valorilor personale, acelea reale, nu cele care sunt sunt văzute sau promovate în mediul exterior., spune Carmen Oprea, specialist antidrog, într-un interviu pentru Europa Liberă România.
În momentul în care un adolescent deja vedem că începe să consume, este foarte important dacă simțim că situația ne depășește să apelăm la specialiști. În momentul în care copilul tău începe să o ia pe un astfel de drum și intri în panică, sigur că devii disperat și ai nevoie de un punct de sprijin, care să te îndrume, a continuat ea.