Am tot mai des discuții pe tema asta. Cu mama și cu bunica, doar lor îmi permit să le atrag atenția. Una doua aud: ”Nu mai alerga, mamă, că transpiri”. Ba, mi-a fost dat să aud și amenințări pentru copiii care aleargă. ”Dacă mai alergi, mergem imediat în casă!”
Mi-aș fi păstrat pentru mine părerile despre alergatul copiilor și transpirație, dar de curând citeam îndemnul unei profesoare de Sport de la un liceu sportiv și antrenoare de handbal. Ăla a fost momentul când parcă mi s-a declanșat un soi de dorință de a spune public că da, copiii trebuie să alerge! N
u, nu că e bine să alerge, ci că TREBUIE să alerge. Mai ales dacă ei vor asta, dacă le place.
”Dragi părinți, lăsați copiii să alerge, să cadă, să transpire, lăsați-i să facă sport. Degeaba știe 3 limbi străine la 8 ani, daca inima stă să-i explodeze de grăsime sau are mușchii atrofiați. (…) sportivii nu sunt proști. Mi se pare inadmisibil ca un copil la 5, 6, 7…ani să fie gras, să aibă burtă și fund. Nu este posibil așa ceva, copiilor nu trebuie să le fie frică… frică, bineînțeles, inspirată de părinți (nu alerga, cazi, stai liniștit, încet, ai transpirat etc.)”, este declarația pe care am citit-o pe site-ul sportulbistritean.ro. Declarația era completată de îndemnul unei foste sportive care avertiza asupra pericolului la care sunt expuși copiii care sunt tratați precum un ou, și anume ”creșterea unor copii-legumă”. Sună cam dur, e adevărat, dar nu foarte departe de adevăr din păcate.
Eu cred că ar trebui să acordăm mai multă atenție drepturilor copiilor noștri. Și, unul dintre cele mai importante drepturi ale copiilor, în opinia mea, este dreptul de a se juca așa cum vor și simt ei. Și știu că am mai spus asta, dar o repet. E dreptul lor să alerge, să se cațăre, să transpire, să se bucure din plin de copilărie.
Eu oricum sufăr enorm că fetița mea nu se poate bucura de libertatea de care m-am bucurt eu în copilărie. Nu are nici atât de mult timp de joacă, nici spațiu. Eu aveam o curte imensă, curtea bunicilor, în care alergam și făceam toate nebuniile din lume cât era ziulica de lungă. Da, mă alegeam cu julituri, cred că aproape zilnic. Mă spălau cu apă și săpun (de casă) și cam asta era tot.
Acum, nu știu de unde avem teama asta exagerată. Mărturisesc sincer că și eu o am, dar lupt cu mine însămi să mi-o înving. Sunt conștientă că trebuie să o las să descopere lumea și asta nu se va întâmpla dacă stau într-una cu gura pe ea: ”Nu alerga că transpiri”, Nu te cățăra, vei cădea”, Stai încet, cazi”, ”Stai cuminte” (despre asta am mai scris aici- Copile, nu trebuie să fii cuminte) și tot așa.
(...)
Citește mai mult pe fricidemamici.ro!
