Lumea în care trăim ne oferă din ce în ce mai multe surprize neplăcute, pare plină de pericole, iar atunci când vine vorba despre copiii noștri, despre experiențele negative pe care le pot simți pe propria piele, simțim o furie imensă, greu de controlat. Din păcate, nu ne putem închide copiii într-un glob în care să nu fie atinși de rele și nici nu putem trăi cu ei în pustietate, departe de pericole potențiale.
Citește și Mirel nu îmbătrânește. Cum ne învățăm fetele să se protejeze de abuzuri
Cazul în care un copilaș de 8 ani a fost violat chiar la școală, de două ori, se află pe buzele tuturor părinților. Cu toții ne temem pentru copiii noștri, cu atât mai mult cu abuzul s-a petrecut într-un loc în care copilul ar trebui să se simtă în siguranță, protejat, întocmai ca acasă.
Cum ne putem da seama dacă al nostru copil a trecut prin experiențe similare, fiind supus unui abuz sexual? Poate fi destul de greu, mai ales că, în foarte multe dintre cazuri, copiii nu verbalizează acest lucru. Putem urmări indicatori precum:
Regresia mersului la toaletă - Când un copil care își face nevoile la toaletă are brusc accidente frecvente și nu există cauze medicale care să explice acest comportament, este posibil să ne confruntăm cu un indicator puternic al abuzului. Inclusiv copiii în vârstă de 15 ani au început să poarte din nou scutece, aparent fără motiv, dovedindu-se ulterior că au fost abuzați sexual.
Copilul atinge alți copii pe părțile intime – Experții susțin că acei copii sub vârsta de cinci ani care sunt victime ale abuzului se exprimă prin atingerea colegilor în locuri intime, ca urmare a învățării acestui tip de comportament; copiii de această vârstă nu realizează foarte clar la ce au fost supuși și dau mai departe ceea ce primesc.
Schimbări dramatice de comportament - Furia este un produs secundar al abuzului. Cele mai multe victime demonstrează furie inexplicabilă și au adesea un comportament retras, din cauza sentimentelor de rușine, frică și confuzie. Copilul abuzat la creșă se manifestă în primul rând prin spaima pe care o arată copilul în prezența adulților străini, comportament violent frecvent, țipat din senin, tremurat, respingerea contactului vizual, stare continuă de tristețe și de apatie. Copilul abuzat la grădiniță poate fi prea tăcut, cu privirea în jos, mult prea smerită pentru vârsta la care ochii cutezători caută să intre în jocuri de putere, să încerce depășirea limitelor impuse de adulți.
Auto-mutilare – Un indicator clar al abuzului sexual este automutilarea. Copiii simt că își urăsc propriul corp și atunci încearcă să îl distrugă. Dar, atenție: deși poate părea auto-explicativ, automutilarea poate fi semnul și al altor probleme, nefiind întotdeauna legată de abuz sexual.
Ce desene fac adesea copiii abuzați sexual
Case fără uși, ploaie, obiecte ascuțite
Desenele de mai jos sunt ale unor copii de 7 și 8 ani, abuzați sexual. Unul dintre desene înfățișează o casă fără ușă – element des întâlnit la copiii abuzați sexual, în timp ce celălalt desen înfățișează o casă peste care plouă, mulți nori și elemente ascuțite – de asemenea simboluri întâlnite în desenele copiilor care au suferit un abuz.
Fețe triste sau care plâng
Desenul de mai jos este al unei fetițe de clasa a 3-a care a fost abuzată sexual. Fața tristă, precum și organele genitale la vedere – sunt semne ale unui abuz sexual.
Auto-detestare
Desen al unei fete de clasa a III-a care a fost abuzată sexual de tatăl ei. Pe lângă ținta care vizează în mod clar corpul din imagine, apar și simboluri precum săgeata și organele genitale.