Ne dorim din ce in ce mai multe de la copiii nostri, din ce in ce mai repede, cu rezultate din ce in ce mai bune.
Ca sa fim corecte, inainte de a se naste ne-am spus ca il vom iubi neconditionat, indiferent de cat de bun sau de slab va fi la scoala, indiferent daca va fi un bun sportiv sau nu. Ne-am spus ca il vom lasa sa se dezvolte natural, il vom ghida cu dragoste si il vom lasa sa faca tot ceea ce simte el si tot ceea ce il va implini.
Ne-am tinut de cuvant probabil primele 3-4 luni, pana cand ne-am intalnit cu celelalte mamici in parc si a inceput sa se insinueze incet, incet competitia intre copii (de fapt intre mame...)
Intrebarile au inceput sa curga nevinovate si am inceput sa ne raportam la o realitate deformata, aceea a copilului perfect: „ai inceput diversificarea? Doarme 5-6 ore pe zi? Doarme singur? Nu mananca la varsta asta din lingurita?” si asa mai departe. Am uitat in cateva secunde faptul ca ne-am propus sa il lasam sa se dezvolte in ritmul lui, natural.
Citeste si cum parintii pot afecta dezvoltarea copilului.
Si de atunci a inceput fortarea: „nu este normal sa nu mearga pana la varsta asta”. Am cumparat diferite device-uri si l-am fortat sa umble ca sa fim linistite ca „este in grafic”. La fel si cu dormitul, cu mancatul, cu jucatul. La ultima problema, lucrurile au devenit chiar spinoase pentru ca celui mic nu ii placeau nicidecum jucariile „inteligente” cu bile, culori si trasee ci numai pietrele in sticle de plastic si jucariile chinezesti care faceau un zgomot infernal.
L-am fortat din nou sa „ii placa” jucariile inteligente. Le-am luat pe toate celelalte si le-am dat altor copii, sperand ca cel mic sa isi dezvolte mai rapid si mai profund inteligenta. Si ne-am infuriat cand l-am gasit jucandu-se cu un sapun intr-un castron cu apa.
Am inceput sa il invatam literele de la trei ani ca sa fie pregatit cand merge la gradinita si la 5 ani faceam exercitii cu adunari si scaderi, mandre ca este „inaintea” celorlalti.
A ajuns la scoala si am criticat in permanenta invatatoarea, programa scolara, manualele care toate erau prea simple si nu le dadeau copiilor posiblitatea sa dezvolte intelectual. I-am cumparat cinci manuale alternative si lucram din toate odata.
In acelasi timp l-am dat la inot, schi, tenis, desen, pictura si ceramica ca sa il dezvoltam frumos si armonios.
Am luptat pentru fiecare nota, ne-am certat cu cadrele didactice pentru fiecare punct pierdut la un test si i-am luat cei mai buni meditatori.
Am tras, am impins, am pus suflet, totul pentru copilul nostru care trebuia sa fie cel mai bun, mereu.
Si am pierdut din vedere, o, atat de devreme, ceea ce ne-am dorit mereu pentru el. Am crezut ca ii facem bine, ca il ajutam sa devina mai bun, mai puternic, mai rezistent. Nu am reusit insa decat sa cream un copil fast forward care trebuie sa faca de toate, sa le face bine si care mereu se va intreba daca a ajuns sa isi multumeasca cu adevarat parintii.
Am comparat dezvoltarea lui cu cea a modelelor din cartile de parenting si am simtit mereu ca nu e de ajuns. Iar in clipa in care va iesi de sub „aripile noastre ocrotitoare” cel mai probabil nu va mai sti niciodata cine este el cu adevarat.
Sursa foto: hepta.ro
