Ești în parc, la coadă la supermarket sau la o petrecere de familie și, dintr-o dată, copilul tău își bagă mâna în pantaloni. Reacția ta poate fi una de stânjeneală, poate roșești, îi spui repede „nu e frumos!”, te simți vinovat că nu știi ce să faci — sau toate la un loc.
Dar hai să respirăm puțin. Comportamentul ăsta, oricât de stânjenitor pare pentru un adult, e mult mai comun decât am vrea să credem. Și, cel mai important, nu e un semn că ceva e în neregulă cu copilul tău.
Explorare, nu sexualizare
La 5 ani, copiii explorează. Lumea din jur, dar și corpul lor. Atingerea zonei genitale nu are conotație sexuală — este o explorare senzorială, o formă de descoperire de sine. Corpul lor le oferă senzații, și unele dintre ele sunt plăcute. Iar copiii tind să repete lucrurile care le dau o stare de confort.
Unii își sug degetul, alții își mângâie lobul urechii, alții își bagă mâna în pantaloni. E parte din același registru. Ce e greu pentru noi, ca adulți, este că această parte a corpului vine încărcată cu o mulțime de tabuuri, rușine și interpretări.
Dar copilul tău nu „se masturbează” în sensul adult al cuvântului. El explorează o zonă care produce o senzație reconfortantă — uneori din plictiseală, alteori din anxietate, sau pur și simplu din curiozitate.
Când apare comportamentul?
E important să observi când face asta copilul tău:
- Când se plictisește?
- Când se uită la desene?
- Înainte de somn?
- Când e stresat sau supărat?
- Când vrea atenție?
Aceste momente îți pot da indicii. Dacă devine o formă de auto-liniștire, comportamentul e comparabil cu suzeta. Nu trebuie încurajat, dar nici pedepsit.
Ce e de făcut?
- Păstrează-ți calmul.
Nu e cazul să-l cerți, să-l rușinezi sau să reacționezi exagerat. Reacțiile dure pot crea o relație nesănătoasă cu propriul corp. - Vorbește deschis și simplu.
Spune-i, pe un ton blând:
„Știu că uneori îți place să te atingi acolo. E normal. Dar e o parte privată a corpului și nu facem asta în public.”
Poți folosi termeni clari pentru organele genitale (nu diminutive sau porecle), în funcție de ce vocabular ai introdus deja acasă. - Oferă alternative.
Dacă observi că gestul apare când e obosit sau anxios, oferă-i un alt ritual de confort: o jucărie moale, un moment de conectare, o poveste, o activitate relaxantă. - Stabilește limite sănătoase.
Nu interzice explorarea, dar învață-l contextul: „Atingerea corpului e ceva privat. Dacă simți nevoia, poți face asta în camera ta, când ești singur.” - Normalizează, fără să lași totul la voia întâmplării.
A ignora complet comportamentul nu e ideal, dar nici să intervii agresiv. E despre a-l ghida cu blândețe, fără rușine.
Când e cazul să te îngrijorezi?
Comportamentul devine îngrijorător doar în cazuri rare, de exemplu:
- dacă devine compulsiv, se repetă obsesiv în ciuda oricărei intervenții blânde
- dacă e însoțit de regres emoțional (teamă bruscă, anxietate, schimbări de dispoziție majore)
- dacă sunt semne de infecții sau disconfort fizic
- dacă copilul pare să imite un comportament sexual adult
În astfel de cazuri, un consult la medicul pediatru sau o discuție cu un psiholog specializat în copii poate aduce claritate.
În concluzie, corpul copilului tău e al lui. Iar felul în care noi, ca părinți, răspundem la explorarea lui poate să-i influențeze profund imaginea de sine. Între rușine și libertate, cheia e echilibrul.
Atingerea nu e o problemă. Modul în care vorbim despre ea poate deveni, uneori, problema.
Dacă ai dubii, nu ezita să ceri sprijinul unui specialist. Dar până acolo — oferă-i copilului tău spațiul să-și cunoască corpul cu curiozitate, respect și fără frică.
