Am scris săptămâna trecută un articol într-o notă comică (mi s-a părut mie) despre motivele pentru care copiii se dau cu curul de pământ (fac tantrumuri). Și spuneam acolo că, după părerea mea, toți copiii fac acest lucru, într-un fel sau în altul.
Spre surpriza mea, m-am trezit cu câteva comentarii extrem de serioase (și răutăcioase) în genul “vorbește doar despre tine, băi piticule umflat (ok, asta e de la mine), că noi avem niște copii extrem de cuminți care n-au avut, nu au și nu vor avea niciodată astfel de manifestări inacceptabile. Ba mai mult, noi credem că e mai degrabă vina ta dacă el, copilul, face așa de urât.”
Pentru că, dincolo de glumele mele, tantrumurile (hai să le numim așa, mi-e mai simplu) copilului sunt un subiect serios, aș vrea să le spun, în primul rând, celor aflați în negare, că nu îi cred. Nu există om (nu copil) care la un moment dat sau altul să nu se crizeze dintr-un motiv care pentru ceilalți să pară pueril. A, că poate nu îi lăsați să-și manifeste fustrarea, asta e o altă discuție pe care nu o voi comenta. Fiecare își crește copilul cum crede el sau ea că e mai bine, Tot ce pot să vă spun este că greșiți.
Bun, acestea fiind spuse, vreau să vă spun că eu am un copil care se dă cu curu’ de pământ din te miri ce, destul de des. Nu mai des decât alți copii, dar pentru un ochi neantrenat, poate părea des.
(…)
Citește mai mult pe www.celmaibuntata.ro!
