In principiu, ii dau voie copilului sa experimenteze. Pana am ajuns la mare si-am vazut cu cata pofta musca din plaja.
De cand a stat prima data in fund intr-o groapa cu nisip, copilul asta a consumat mai mult decat a greblat cu jucariile de plastic. Il ia cu amandoua mainile si-i lasa gura apa cand vede nisipiul uscat suflat de vant printre degetelele stranse pumn; sau isi admira scurt palmele innegrite fata-verso de nisip ud numai bun de lipit pe gingiile incomplet populate de dinti. Il baga in gura usor si tacticos, cu toata mana, sau rapid, cu trei degete, atunci cand il interceptez si-l iau de la locul faptei. La inceput, m-am stresat si asteptam efectele adverse. Acum ma preocup doar sa-i curat nisipul din care stiu ca se va servi si se streseaza necunoscutele in al caror camp vizual mai intra Tudor si pasiunea lui pentru lins nisip.
►Citeste si Cu bebe la plaja: sfaturi pentru confort
Mai mult nisip, mai multa pofta
Totusi, de cand suntem la mare, parca s-a acutizat treaba. Daca in parc lua cateva guri asa, de pofta, pe plaja nu se mai opreste. O fi de la aerul sarat. Copilul baga in gura pumn dupa pumn de nisip, pe fata are desenata, din nisip, o barba pe modelul „usor crescuta”, jucariile de plaja nu scapa netavalite macar o tura prin nisip inainte sa fie molfaite. Ne-am resemnat, si eu si taica-su (plus toata familia, de voie, de nevoie, de gura noastra) si aplicam urmatoarele tactici de control al daunelor:
- Ii greblam aria de actiune inainte sa intre in functiune. Serios, folosim grebla de plastic din setul de jucarii de plaja ca sa curatam, cat de cat, nisipul din perimetrul de joaca.
- Strangem, in fiecare dimineata, doar din zona sezlongurilor noastre, o punga „de-un leu” cu mucuri de tigari si diverse alte urme murdare ale trecerii omului prin zona.
- Supraveghem copilul non-stop, ca poate ne-a scapat ceva. Caz in care intervenim imediat sa interceptam „caca”. De altfel, impanam fiecare episod de acest gen cu deja cunoscuta exclamatie „Stop! Caca!”, astfel incat copilul a inceput macar sa (dis)cearna nisipul curat de toate porcariile din el. Scoicile sunt tolerate.
- Ii dam apa des ca sa nu se-nece si sa alunece nisipul mai bine. Iar daca e adevarat ca nisipul constipa (cred, totusi, ca trebuie sa mananci cu pumnii, trei mese considerabile pe zi pentru asta), atunci apa il ajuta sa-si tina tranzitul pe traseu.
- Ne jucam impreuna de-a spalatul jucariilor in galetusa cu apa, ca sa-si faca un obicei din asta. Ca poate incep sa-i placa mai mult alea curate, nu alea „pane”.
- Bineinteles, incercam sa-i distragem atentia cu alte jocuri, dar mai obosim si noi. Sau vrem sa bem o cafea, sa ne verificam pagina de Facebook sau, pur si simplu, sa ne relaxam, ca de-asta am venit la mare.
Din ce-am citit pe forumurile din afara, unele dintre mamicile cu aceeasi problema spuneau ca merg si explicatiile de genul „Nisipul nu e bun, nu e mancare, este pentru joaca etc.” N-am incercat asta pana acum, o trec la caietul cu solutii.
Americanii spun ca e ok
Totusi, stau linistita: Agentia de Protectia a Mediului din SUA a estimat ca peste 20% dintre copiii normali mananca aproximativ lingurita de nisip/pamant odata, cu diverse ocazii (adica nu chiar zilnic), pana la varsta de trei ani. In ceea ce priveste un consum frecvent (de cate ori apuca), cantitatea normala ingurgitata urca pana la 500 mg pe zi pentru copiii cu varste pana in trei ani. Cauzele acestui comportament – care ni se pare atat de murdar acum, dar care ne-a fascinat si pe noi atat de mult in copilarie - n-au fost stabilite inca, dar s-a presupus ca le place gustul, le place senzatia oferita de nisip pe gingii (cand pe noi, de fapt, ne enerveaza contactul nisipului cu dintii) sau ca sufera de o carenta de minerale (calciu, fier, zinc). Pe asta din urma o poti stabili cu un set de analize de sange si remedia cu tratament de la pediatru. Referitor la primele doua – mai bine aplici un comportament preventiv si astepti sa treaca aceasta etapa decat sa-ti tocesti nervii si sa-ti privezi copilul de cunoasterea mediului inconjurator.
Cand nisipul este absolut interzis
Exista, totusi, cateva situatii in care mai bine nu lasi copilul din brate decat sa-i arati o bucata de pamant pe care n-are voie s-o linga in liniste:
Solul este contaminat cu metale grele, dintre care plumbul si arsenicul sunt cele mai de speriat, dat fiind ca sunt atat de frecvent intalnite (si devastatoare pentru sanatatea bebelusilor, cu actiuni uneori ireversibile asupra dezvoltarii acestora). Se poate intampla in solurile din apropierea benzinariilor (chiar si a celor care si-au suspendat activitatea de cativa ani), turnatoriilor, a fabricilor de vopseluri, pesticide, baterii, a poligoanelor de tragere.
Solul este tratat cu ingrasamant. Slava Domnului, nu e cazul nici la plaja, nici in parc.
Solul prezinta fecale de animale. Acestea contin paraziti care pot ajunge in tractul digestiv al copilului.
►Citeste si E.coli la copii. Masuri de prevenire si recomandarile specialistului
Cat despre bacteriile din sol/nisip, atat de blamate pentru enterocolite, se pare ca sistemul imunitar al copilului are numai de castigat. Expunerea la bacterii reduce riscul aparitiei de alergii si creste rezistenta copilului la imbolnavire, spun studiile. Nu stiu cat s-ar fi imbolnavit Tudor daca n-ar fi mancat nicip, dar de cand o face – si are vreo trei luni bune – a dus pe picioare cu succes trei enterocolite – asta zice pediatrul ca au fost, dat fiind ca abia am reusit sa le detectam dupa niste episoade diareice si nimic altceva. In rest, nicio raceala, nicio bronsita, nicio alergie la nimic. Vedem noi la analizele de-un an cum sta cu calciul si restul.
Sursa: aboutkidshealth.ca
