Sari la conținut

Cum ar trebui să le vorbim copiilor în mod corect despre greutatea lor?

Ţin minte şi acum, din copilărie, cum mama îi spunea încontinuu sorei mele că este grasă. Deşi nu depăşea în vreun fel limita de normalitate. Şi o face şi acum, deşi nici acum nu depăşeşte limita de normalitate.

Dacă mie, fără să mă vizeze, întreaga discuţie mi se părea neplăcută, ba chiar demoralizantă, probabil că atunci când o trăieşti pe pielea ta este groaznic. Şi atunci ce faci, nu mai discuţi cu copiii tăi despre greutatea lor? Nu le mai spui că ar trebui să slăbească?

Se pare că da, Academia Americană de Pediatrie recomandă să nu ai astfel de discuţii cu copilul tău dacă vrei să previi obezitatea şi abordarea greşită a modului în care te hrăneşti. 

Şi atunci cum rezolvi problema? Uite care sunt sfaturile pe care le da Leslie Connor, psiholog din SUA specializat pe boli legate de alimentaţie

Vârsta este importantă atunci când discuţi despre greutate. Copiii mici nu ai cultura nutriţională şi nu înţeleg ce le spui. Adolescenţii sunt foarte influenţaţi de colegii lor.

Mult mai bine este să discuţi nu despre greutate, ci despre ce să mănânci la masă. Pentru că până la urmă, ca părinte, ai control destul de mare asupra meniului. 

Abordează lucrurile pozitiv – nu spune care mâncăruri sunt rele, ci laudă-le pe cele bune, explica de ce sunt ele importante pentru minte şi pentru corp.

Esenţial pentru a avea o relaţie bună cu mâncarea este şi să ai o relaţie bună cu tine însuţi. Copiii au tindinta de a fi nemulţumiţi de corpul lor. Încontinuu fac comparaţii şi şi-ar dori altceva. Atitudinea este normală, însă trebuie să-i învăţăm pe copii să vadă dincolo de asta: „acesta este corpul pe care îl am şi îi voi acorda atenţie ca să fie sănătos – nu am să-l urăsc pentru că nu va ieşi nimic bun de aici.”

Psihologii atrag atenţia să nu te axezi niciodată pe numere – cât anume cântăreşti, cât vrei să slăbeşti, câte calorii are un aliment. Asta nu va face altceva decât să îţi strice relaţia pe care o ai cu mâncarea. De fapt punctul de plecare este să te întrebi dacă eşti mulţumit cu viaţa ta, dacă nu ai vrea să faci o schimbare ca să fii mai sănătos. Pentru că dacă nu există dorinţa de schimbare nimic nu se va modifica.

Nu în ultimul rând, dacă vrei ca copilul tău să aibă o relaţie mai sănătoasă cu mâncarea uită-te la obiceiurile tale alimentare. Acestea influenţează într-un mod mai mare decât îţi poţi imagina. Tu îţi iei micul dejun? Cât este el de echilibrat nutriţional? Te arunci seara la televizor cu ceva de mâncare în braţe? Şi câtă mişcare faci?

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!