Nu stiu cum este la voi acasa, dar va pot spune ca la mine este in permanenta dezastru. Cei doi copii, de 2 si 4 ani, se intrec care mai de care sa se asigure ca asa este. Asta le da lor sentimentul de 'acasa'. Mi-au si spus-o, mult mai clar decat sunt capabili sa enunte alte lucruri.
In principiu, la noi se face ordine in casa cam de doua ori pe zi, lasand laoparte micile lucruri care mai sunt, uneori, stranse pe parcurs. Raectia lor cand sunt puse toate lucrurile la loc? Ce bine, hai sa le rasturnam iar!
M-am gandit, serios, la unele lucruri care s-ar putea face pentru a mai imbunatati situatia
- sa le ascund cutiile de o tona de jucarii si sa le las maxim vreo 10
- sa le interzic sa isi scoata jucariile in toata casa - sa ramana numai camera lor pentru imprastiat dupa voia inimii
- sa puna osul la treaba si sa stranga si ei, astfel poate le mai piere cheful de dezastre.
Toate sfaturile sunt bune, mai putin dezamagirea care le apare pe fata atunci cand sunt aplicate. Pentru ca jucarii nu sunt niciodata suficiente, dar chiar niciodata. Pentru ca asta nu este mizerie, ci este un oras in constructie si eu sunt lipsita de imaginatie daca nu inteleg. Pentru ca eu sunt doar un copil - nu stiu / nu pot / nu vreau sa fac curat, argument care mi se serveste cu multa candoare.
In speranta ca aceasta este numai o 'faza' am lasat toate lucrurile aruncate pe jos in sufragerie si am rasfoit internetul sa vad cum o duc si alti parinti in casele lor. Debandada:
La voi cum arata?
