Sari la conținut

Cum convingi copiii să mănânce mai multe fructe – Iată câteva strategii foarte utile cu ajutorul cărora îi poți convinge pe cei mici să mănânce mai multe fructe!

Dacă copilul tău nu mănâncă destul de multe fructe și legume, ai încă posibilitatea de a-i mai forma obiceiuri alimentare sănătoase. Consumul regulat de fructe îi asigură celui mic aportul de vitamine de care acesta are nevoie. De asemenea, acest obicei alimentar îl va ține departe de dulciurile nesănătoase din comerț.

Este important să recurgi la anumite strategii practice pentru a-i face pe cei mici să își dorească să mănânce fructe. După ce pui în practică aceste strategii de câteva ori, vei observa că inițiativa va veni și din partea lor. Dacă vrei să știi cum să îți convingi copiii să manance mai multe fructe, citește în continuare acest articol.

Iată câteva strategii foarte utile cu ajutorul cărora îi poți convinge pe cei mici să mănânce mai multe fructe:

Implicarea copiilor în procesul de cumpărare a fructelor

Ia copiii cu tine la magazin și permite-le să aleagă fructele pe care le doresc. Nu va fi ușor din prima. Poate vor fi mult mai atrași de dulciuri sau poate că vor alege de fiecare dată aceleași fructe. Rolul tău e să îi înveți cum să își diversifice, totuși, alegerile și cum să fie mai curioși în privința alimentației. În acest fel, copiii se vor simți implicați în procesul de alegere și pot începe să aibă o atitudine mai pozitivă față de consumul de fructe. De asemenea, această abordare îi va ajuta să învețe despre fructe și să se familiarizeze cu diferitele soiuri, forme și culori.

Crearea unor prezentări atractive în farfurie

Aceasta poate fi o strategie eficientă pentru a-i ajuta pe copii să consume mai multe fructe. Prezentarea fructelor tăiate în forme și modele atrăgătoare le poate face să pară mai interesante și mai gustoase pentru copii. Poți recurge la forme clasice, cum ar fi inimi, stele sau cercuri. De asemenea, poți încerca să faci și ceva puțin mai complicat, cum ar fi o lebădă dintr-un măr. În realitate, nu este chiar atât de dificil să te joci cu fructele pentru a le transforma în desertul preferat al copiilor.

Utilizarea fructelor în rețete delicioase 

Copiii pot fi încurajați să consume mai multe fructe prin utilizarea lor în rețete delicioase, cum ar fi piureuri, smoothie-uri sau salate de fructe. Pentru un smoothie ca la carte, poți folosi un blender din gama celor de la Altex.ro. Acestea sunt opțiuni sănătoase și gustoase, care pot fi personalizate în funcție de preferințele copiilor. De asemenea, poți include fructe și în alte mâncăruri, cum ar fi prăjiturile sau clătitele, astfel încât copiii să aibă mai multe opțiuni pentru a-și satisface pofta de dulciuri. Cu cât este mai colorată și mai aspectuoasă farfuria lor, cu atât vor iubi mai mult fructele.

În concluzie, implicarea copiilor în procesul de alegere și consumarea fructelor, precum și crearea de farfurii atractive cu fructe ori utilizarea lor în rețete delicioase sunt strategii eficiente pentru a încuraja copiii să consume mai multe fructe în mod regulat și să adopte obiceiuri alimentare sănătoase.

Sursa foto: pexels.com

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!