Îmi povestea o mămică, prietenă de familie, că fetița ei, pe la vreo 3 ani și jumătate, s-a repezit la ea într-o criză de furie, așa din senin, și a mușcat-o până la sânge. Mama a rămas fără replică, deși, de durere, aproape că îi dăduseră lacrimile. Nu a știut cum să reacționeze, singura pedeapsă la care s-a gândit a fost să nu vorbească cu fiica ei câteva zile.
Nu a rezistat foarte mult. Deja, după o zi și jumătate, cele două se împăcaseră, chiar dacă întâmplarea a rămas până în prezent în memoria familiei. „Am crezut că sunt pregătită pentru toate când am decis să fac un copil. Îmi asumasem nopțile nedormite, scutece, plânsete, faptul că nu voi mai avea viața socială, kilogramele în plus. Mă pregătisem și mi-am jurat că nu-mi voi lovi niciodată copilul, eu fiind un copil bătut în copilăria mea, dar faptul că mă va bate el pe mine, nu mi-am putut imagina!„, îmi spunea amica mea.
Imediat după incident, fetița a realizat gravitatea faptei, și-a cerut mult timp scuze și, chiar dacă au trecut ani buni de atunci, încă ține minte mușcătura și zice că nu-și explică nici acum de ce a făcut-o. (...) Citește mai mult pe www.taticool.eu
Sursa foto Taticool
