„Nu stă locului nici 10 secunde. Se plictisește imediat. Sare de la o jucărie la alta și pare că nu e interesat de nimic.” — dacă te-ai surprins gândind asta despre copilul tău de 1-3 ani, respiră adânc. Nu ești singur. Și nu e automat un semn de îngrijorare.
Concentrarea la această vârstă nu arată ca la copiii mai mari sau la adulți. De fapt, între 1 și 3 ani, creierul unui copil este ca o antenă sensibilă care prinde absolut tot – dar nu stă mult timp pe niciun „post”. Totuși, există câteva semne care pot indica faptul că dificultățile de concentrare sunt mai mult decât simple manifestări ale vârstei.
Ce este, de fapt, „concentrarea” la un copil mic?
Psihologul Adela Moldovan explică simplu: „Concentrarea, la 1-3 ani, înseamnă capacitatea de a rămâne implicat într-o activitate pentru o scurtă perioadă de timp – în mod activ, curios și conectat. Nu vorbim de stat nemișcat, ci de stat prezent.”
Pentru un copil de 1 an, „concentrat” înseamnă 1-2 minute de joacă susținută. La 2 ani, poate ajunge la 3-5 minute, iar la 3 ani – chiar 8-10 minute. Dar toate acestea variază mult în funcție de personalitate, temperament și momentul zilei.
Citește și Tehnici simple de a îmbunătăţi puterea de concentrare a unui copil
Când ar trebui să te întrebi dacă e ceva mai mult?
Nu toate „mișcările rapide” sunt motive de îngrijorare. Însă, specialiștii recomandă să observi cu atenție dacă, în mod constant:
- Copilul pare incapabil să se implice în orice activitate, chiar și pentru câteva secunde.
- Se frustrează ușor și abandonează jucăriile imediat ce întâlnește o mică dificultate.
- Pare „în altă lume” frecvent, cu dificultăți în a stabili contact vizual sau în a urmări obiecte sau acțiuni.
- Are o nevoie excesivă de stimulare constantă (sunete, mișcare, lumină).
- Nu răspunde la nume sau la indicații simple, în mod repetat, chiar și când mediul e liniștit.
Acestea pot fi semne ale unor posibile întârzieri de dezvoltare, dificultăți senzoriale sau, în cazuri mai rare, manifestări timpurii ale ADHD. Nu înseamnă că este așa — ci că e bine să discuți cu medicul pediatru sau cu un psiholog specializat în dezvoltarea timpurie.
Ce NU este o problemă de concentrare?
- Faptul că nu stă cuminte pe scaun.
- Că vrea să se joace cu tot ce e nou în 10 minute.
- Că se oprește des ca să observe, exploreze sau atingă lucruri aparent „random”.
- Că ignoră uneori comenzile, mai ales dacă e prins în ceva interesant (da, și bebelușii pot avea „tunel attention”).
Acestea sunt, de fapt, semne de dezvoltare cognitivă normală, nu tulburări. Un copil curios și activ explorează prin mișcare și schimbare – exact așa învață.
Ce poți face ca să-l ajuți?
- Oferă activități simple, dar clare: turnat apă dintr-o cană în alta, sortat obiecte mari, puzzle-uri din 2-3 piese.
- Minimizează distragerile: joacă-te cu el într-un colț mai liniștit, fără TV pornit în fundal sau telefoane vibrând.
- Stabilește contact vizual înainte să-i ceri ceva și vorbește rar, cu pauze.
- Citește-i zilnic, chiar și dacă pare că nu e atent. Auzul limbajului ritmat și familiar îl ajută să-și ancoreze atenția.
- Respectă rutina – somnul, mesele, joaca. Un copil odihnit e și un copil mai concentrat.
Când mergem la specialist?
Dacă simți că ceva „nu e în regulă” – chiar dacă nu poți pune exact degetul pe ce – încrederea ta ca părinte e importantă. O evaluare timpurie, empatică și corectă poate face diferența. Iar în cele mai multe cazuri, veți pleca de acolo cu un „e normal pentru vârsta lui”, nu cu un diagnostic.
„Un copil mic nu are probleme de concentrare pentru că e distras. E distras pentru că lumea e fascinantă pentru el.”
— dr. Carla Shuman, psiholog educațional
Fiecare copil are ritmul lui. Nu-l compara, nu-l grăbi, dar nici nu ignora instinctele tale. Problemele reale de concentrare la vârste fragede sunt rare, dar nu imposibile. Observă, fii prezent, oferă-i timp și prezență autentică. Restul – vine.
