Dacă intri într-o cameră plină de copii extrem de puţini dintre ei te vor saluta, mai ales dacă au vreo preocupare care le atrage atenţia. La plecare, situaţia se repetă, puţini îţi vor răspunde când îţi iei la revedere.
Să zicem că vrei să corectezi o asemenea comportare. Ce este de făcut?
Experţii în creşterea copiilor spun că nu ar trebui să îi batem pe copii la cap în legătură cu aceste comportamente. Nu ar trebui în continuu să îi întrerupem din ceea ce fac pentru a se comporta aşa cum credem noi că este politicos. Şi nici să folosim fiecare prilej pentru a-i mai educa un pic. Cel mai bine copiii învaţă prin imitaţie. Ce facem noi atunci când vine cineva la noi acasă? Dacă ne ridicăm, salutăm, stăm de vorbă, ne arătăm interesul, atunci, treptat, şi copiii noştri vor ajunge să se comporte astfel.
Repetiţia este mama învăţăturii. Aşa că, dacă vrei să auzi copilul spunând anumite cuvinte atunci trebuie să le foloseşti şi tu cât mai des. Spune mereu „Puiule, vino te rog la masă!” şi apoi, când a ajuns „Mulţumesc că ai ajuns aşa rapid”. De fiecare dată, când este vorba despre orice. Încearcă însă să nu foloseşti aceste cuvinte când eşti nervoasă, trebuie să transmiţi o stare de bine când le utilizezi şi nu de enervare / ironie.
Lauda. Cum se învaţă un comportament? Atunci când este lăudat. Aşa că laudă-ţi copilul pentru că te-a salutat. Ştiu, ţi se pare bizar, pentru că este NORMAL să salute. Dar, pe de altă parte, este normal pentru tine. Nu şi pentru el. Aşa că, dacă vrei să devină şi pentru copilul tău de neconceput să se comporte altfel atunci laudă-l acum, în perioada de învăţare.
Când învăţa copiii cuvintele utile de politeţe?
Să salute învaţă în jurul vârstei de 2 ani. Asta nu înseamnă însă că o vor face întotdeauna.
Să spună mulţumesc învaţă în jurul vârstei de 4-5 ani. Ar trebui să le explicăm copiilor şi de ce trebuie să spună te rog şi mulţumesc. Nu pentru că aşa trebuie, ci pentru că în acest mod obţine mai uşor ceea ce îşi doresc, de cele mai multe ori.
Să îşi ceară scuze. Nici asta nu fac copiii cu uşurinţă, pentru că în general li se pare că nu au greşit, că au dreptate. Dacă îşi cer scuze este ca şi cum s-ar recunoaşte învinşi. Din această cauză atenţia părintelui ar trebui să se îndrepte către a-l ajuta pe copil să vadă şi punctul celuilalt de vedere. „L-ai lovit, îl doare, acum plânge. Haide să îl ajutăm şi să îi punem o compresă rece pe vânătaie.”
