Într-o eră în care imaginea corporală este strâns legată de identitate și stima de sine, subiectul greutății în rândul adolescenților devine un teren minat. Cum abordezi, ca părinte sau specialist, o discuție despre necesitatea pierderii în greutate fără să provoci rușine, anxietate sau o relație disfuncțională cu mâncarea? Răspunsul cere mai multă finețe decât un simplu "trebuie să slăbești".
Greutatea – un simptom, nu un verdict moral
Înainte de orice conversație, e esențial să înțelegem că greutatea corporală nu este o măsură a valorii personale. Adolescența este o perioadă a transformărilor fizice accelerate, iar variațiile de greutate sunt uneori firești. Potrivit unui raport publicat de American Academy of Pediatrics (2023), etichetarea sau stigmatizarea greutății poate crește riscul de depresie, tulburări de alimentație și chiar obezitate ulterioară.
Mesajul central nu trebuie să fie despre aspect, ci despre sănătate și bunăstare generală. Schimbăm astfel focusul de pe “cum arăți” pe “cum te simți” – o nuanță aparent subtilă, dar care poate rescrie complet modul în care adolescentul își percepe propriul corp.
Tonul conversației: empatic, nu autoritar
În locul unei conversații unilaterale ("trebuie să slăbești pentru binele tău"), specialiștii recomandă dialogul deschis și autentic. O abordare eficientă ar putea începe cu întrebări exploratorii, de tipul:
-
„Cum te simți în corpul tău în ultima vreme?”
-
„Există ceva ce ai vrea să schimbi pentru a te simți mai bine?”
-
„Am observat că obosești mai repede la sport. Ți-ai dori să lucrăm împreună la asta, ca să te simți mai în formă?”
Mai important decât întrebările este reacția la răspunsuri: fără minimalizare, fără presiune, fără soluții impuse.
Câteva exemple de formulări sănătoase care pot fi folosite:
-
„Corpul tău face deja atât de multe pentru tine. Dacă vrei, putem descoperi împreună moduri prin care să-l ajutăm să se simtă și mai bine.”
-
„Nu ești definit(ă) de cântar sau de cum arăți. Dacă simți că vrei să ai mai multă energie sau să fii mai activ(ă), sunt aici să te sprijin.”
-
„Știu că e multă presiune în jur. Nu trebuie să arăți într-un anumit fel ca să fii valoros/oasă. Sănătatea ta contează mai mult decât orice alt standard.”
Schimbăm mediul, nu adolescentul
O greșeală frecventă este a plasa toată responsabilitatea pe umerii adolescentului. În realitate, schimbările trebuie să vizeze mediul familial: mâncăruri mai sănătoase disponibile în casă, activități fizice comune, reducerea ecranelor. Nu impunem diete restrictive sau programe de exerciții drastice, ci normalizăm obiceiuri sănătoase pentru întreaga familie.
Un studiu longitudinal publicat în Journal of Adolescent Health (2021) arată că adolescenții care percep că întreaga familie adoptă schimbări sănătoase, și nu doar ei, au o aderență de două ori mai mare la aceste obiceiuri și o stima de sine mai ridicată.
În loc de:
-
„De azi nu mai mâncăm dulciuri pentru că trebuie să slăbești”,
putem spune: -
„Am decis să aducem în casă mai multe gustări sănătoase pentru toți, să ne simțim cu toții mai bine.”
În loc de:
-
„Trebuie să mergi la sală de trei ori pe săptămână”,
putem propune: -
„Ce-ai zice să încercăm împreună un sport nou? Mergem, ne distrăm, vedem dacă ne place.”
Cuvintele contează. Și tăcerile.
Când vine vorba despre greutate, fiecare cuvânt cântărește greu. Evităm expresii precum "grăsuț", "trebuie să arăți mai bine" sau comparații cu alți adolescenți. Aceste remarci, chiar și aparent "nevinovate", pot sădească semințele rușinii corporale care înfloresc, mai târziu, în probleme serioase de sănătate mintală.
Uneori, tăcerea poate fi la fel de elocventă. Dacă adolescentul nu vrea să vorbească, forțarea discuției nu va face decât să întărească zidul de defensivitate. E mai important să știe că suntem acolo, disponibili, fără judecată, când va fi pregătit să vorbească.
Oportunitatea din spatele disconfortului
În final, fiecare conversație despre greutate cu un adolescent este o oportunitate de a planta semințele unei relații sănătoase cu propriul corp – una bazată pe respect, acceptare și grijă autentică. Nu trebuie să evităm subiectul de teamă să nu rănim, ci să-l tratăm cu inteligență emoțională și onestitate blândă.
Într-o societate care cere perfecțiune la fiecare colț de social media, adolescentul nu are nevoie de încă o voce critică. Are nevoie de o voce care să-i spună:
-
„Ești suficient așa cum ești. Și dacă vrei să faci schimbări, sunt aici să te sprijin, nu să te judec.”
-
„Orice ai nevoie să discutăm despre corpul tău, despre cum te simți, despre orice... sunt aici și te ascult.”
