Parentingul mondern ne învaţă că pentru a creşte copii de succes trebuie să îi lăudăm întotdeauna pentru ceea ce fac, astfel încât să le creştem încrederea în sine şi, implicit, şansele de a atinge succesul, la maturitate. Cu toate acestea, Carol Dweck, profesoară de psihologie la Universitatea Stanford, care și-a dobândit faima datorită contribuțiilor sale unice în domeniul motivației și în cel al dezvoltării personale, expune nevoia unei raportări flexibile la abilitățile noastre și dezvăluie modul în care, prin hărnicie și perseverență, acestea ne pot conduce spre o viață de succes. Altfel spus, modul în care fiecare reacționează în fața provocărilor ține de personalitatea fiecăruia.
Copiii cu mintea setată pe scopuri fixe şi copiii cu mintea setată pe scopuri flexibile
Pentru a înţelege impactul pe care laudele îl au asupra copilului, trebuie să cunoaştem rezultatele cercetărilor lui Carol Dweck. Conform acesteia, copiii se împart, din punctul de vedere al mentalităţii, în două categorii:
Copiii cu mintea setată pe scopuri fixe:
• Cred că succesul se datorează inteligenței sau talentului nativ
• Susţin că insuccesul trebuie pus pe seama lipsei abilităţii.
• Sunt de părere că nu te poți împotmoli dacă ești inteligent.
• Atunci când au un eșec, acești copii se simt prinși în capcană. Încep să se gândească că poate nu sunt atât de talentați pe cât se cred sau atât de inteligenți precum susțin toți cei din jurul lor.
• Stau departe de astfel de provocări, tocmai din teamă că nu vor mai fi percepuți că fiind inteligenți. Ei consideră că dacă trebuie să muncești mult înseamnă că nu ești talentat și (evident) dacă ești talentat, atunci vei rezolva natural orice provocare.
Copiii cu mintea setată pe scopuri flexibile:
• Îşi schimbă cu ușurință scopul
• Se pot adapta provocărilor apărute.
• Cred că succesul se datorează efortului depus şi că greşelile nu sunt altceva decât probleme ce trebuie rezolvate.
• Au scopurile maleabile, cred că inteligența poate fi cultivată: cu cât încerci mai mult cu atât devii mai deștept
• Atunci când suferă un eșec ei cred că ar putea să reușească dacă vor acorda mai mult timp și efort obiectivului respectiv.
• Pun accent pe procesul de învățare prin experiență mai degrabă decât imaginii de copil inteligent. Sunt perseverenți chiar și cu cele mai dificile sarcini.
Dar de ce este mintea copiilor noştri setată într-un anumit fel? Cum am influenţat noi, părinţii, apariţia acestor credinţe ale copiilor noştri?
Se pare că noi, părinții, suntem cei responsabili, prin ceea ce le spunem în mod repetat copiilor, chiar începând cu vârsta de 1 an.
Carol Dweck a efectuat un studiu pe un grup de copii de clasa a 5a, pe care i-a împărțit în două echipe. Dwecki i-a pus să rezolve nişte teste pentru stabilirea IQ-ului și în timp ce aceștia lucrau, le-a adresat următoarele cuvinte:
1. celor din Grupul 1 le-a repetat întruna “Wow, ai un scor foarte bun. E evident că ești foarte bun la asta“
2. celor din Grupul 2 le-a repetat întruna: “Wow, ai un scor foarte bun. E evident că ai muncit foarte mult.“
În acest mod, s-a dovedit că acei copii care au fost lăudați pentru efortul lor au ales sarcinile mai grele, fiind conștienți că pot să învețe mai mult. Aceștia erau mult mai motivați să învețe păstrându-și încrederea în ei pe măsură ce sarcinile deveneau din ce în ce mai grele.
În schimb, copiii care au fost lăudați pentru inteligența lor au cerut să primească sarcini mai ușoare, fiind conștienți că așa au șanse mai mari să răspundă corect. Ei și-au pierdut încrederea și motivația pe măsură ce testele au devenit mai grele.
► Citeşte şi 7 greșeli ale părinților care stau în calea succesului copiilor
Cum îl putem ajuta pe copil să îşi dezvolte o minte setată pe scopuri flexibile?
Dweck ne sugerează ca, atunci când copilul are parte de succes, este important sp îi lăudăm acţiunile care l-au dus în acel punct, nu inteligenţa sau talentul.
Am văzut cât de mult te-ai pregătit la mate! Se pare că a meritat! Bravo!
Acum ştii să mergi e bicilcletă! Bravo, mami! Cel mai tare mi-a plăcut că te-ai ridicat ori de câte ori ai căzut.
Ai pictat foarte frumos! Îmi place cum ai îmbinat culorile!
Atunci când copilul greşeşte, nu ar trebui să îi lăudăm eforturile ca pe o compensare (ai făcut tot ceea ce ai putut), ci să îl încurajăm să înveţe şi să crească pe baza experienţei proprii: se pare că ai strategia de acum nu a dat roade. Să încercăm alta pentru data următoare!
Nu ai cum să faci o operă de artă din prima. Continuă să pictezi şi, pe măsură ce lucrezi, vei deveni un artist mai bun, mai bun…
Eşecul oferă un fundament excelent pentru învăţare. Nu trebuie să îi tăiem copilului aripile, când se întâmplă acest lucru, ci să îl încurajăm să repete, să încerce alte strategii, să experimenteze. Acesta reprezintă drumul spre succes!
Dweck ne încurajează: “Daca aveți copii care se încadrează în prima categorie, trebuie să știți că nu e prea târziu. Nici pentru ei nici pentru voi. Creierul este precum un mușchi, cu cât îl folosești mai mult, cu atât devine mai puternic. Modul în care ne putem antrena creierele este să acceptăm provocările, să practicăm abilitățile și să ne dezvoltăm aptitudinile. Creierul crește pe măsură ce pune întrebările greșite, nu pe cele corecte.”
Sursa: Psychology Today
Sursa foto: Free pik
