Atunci când copiii mei aveau între 2 şi 4 ani de câte ori ieşeam din casa trăiam cu stresul că vor mai face o criză de furie. Îi monitorizăm în permanenţă ca să le simt starea de spirit. Plecăm val vârtej de oriunde mă aflam ca să îi aduc acasă înainte să izbucnească.
Desigur, nu îmi ieşea întotdeauna, chiar dacă stresul era permanent. Odată la câteva zile tot se întâmpla. Acum, privind înapoi la întreaga situaţie, cred că aş fi putut să fac lucrurile mai bine. Uite cum:
Să fiu mai relaxată
Copiii împrumută starea de spirit a părinţilor. Dacă eu aş fi fost mai relaxată şi fără să îi tratez ca pe un butoi cu pulbere, probabil că şi ei ar fi fost, la rândul lor, mai relaxaţi.
Până la urmă o criză de furie nu este ceva îngrozitor, numai o exprimare neadecvată de sentimente. Şi să ai sentimente, chiar şi de frustrare, este în regulă. La fel cum este normal ca şi tu, ca părinte, să ai sentimente de frustare. Iar copilul trebuie să ştie asta.
Să înţeleg de ce se întâmplă
De obicei crizele de furie apar către sfârşitul zilei când copilul este deja obosit de tot bagajul adunat peste zi. Sau mai pot să apară în locuri aglomerate, cu mulţi oameni, unde există prea mulţi stimuli.
Am putea să le vedem mai degrabă ca pe o reacţie chimică a creierului lor care încearcă să se elibereze, să se relaxeze. În niciun caz nu sunt îndreptate împotriva noastră. Chiar dacă ne scot şi pe noi din minţi. Tot ce trebuie să facem este să-i ajutăm să ajungă la relaxarea de care au nevoie.
Chiar dacă avem impresia că toată munca noastră este în van, nu este aşa. Înspre 6-7 ani vom vedea roadele, când tot ce am spus copilului ani la rând iese la suprafaţă.
Să ştiu că copilul vrea de fapt să coopereze
Crizele de furie nu sunt o bătălie – copii versus părinţi, aşa cum sunt eronat privite. Să devii nervos, să ameninţi, să foloseşti forţa, nu fac altceva decât să tensioneze şi mai tare starea emoţională a copilului.
Ce trebuie să încerci să faci este să te conectezi emoţional cu copilul – să te aşezi la nivelul său, să îl asculţi, să îi vorbeşti calm. Dacă tu eşti relaxat se vor relaxa şi ei mai uşor. Nu înseamnă, desigur, că trebuie să fii de acord cu ei, dacă cererile lor nu sunt rezonabile. Însă iubirea trebuie să ţi-o arăţi. Pentru că şi copilul te iubeşte şi vrea să coopereze cu tine. Iar asta îl va linişti.
