Denumirea lor “oficială” este tantrumuri, însă pentru mine e mult mai la îndemâna sa le numesc crize de de furie. Ştiţi la ce mă refer, sunt momentele acelea în care cel mic se aruncă pe jos, indiferent că sunteţi pe stradă sau în parc, şi urlă, şi dă din picioare şi nu te înţelegi cu el, indiferent cât de mult te străduieşti. Nimic din ceea ce îi spui nu pare să ajungă la el, nu reuşeşti să-l calmezi iar lucrurile devin din ce în ce mai stresante având în vedere oamenii care încep să se strângă în jurul vostru, în timp ce dau dezaprobator din cap şi se întrec în a-ţi da sfaturi.
Îţi iei copilul pe sus şi nu vrei decât să ajungi acasă cu el, unde ştii că până la urmă se va calma şi unde vei reuşi să te conectezi cu el şi să discuţi cât de cât raţional. Dar până atunci pare să mai dureze o veşnicie, timp în care încerci să faci nişte planuri pentru data viitoare, când poate vei avea norocul să fii cu un pas înaintea crizei şi poate vei reuşi să o opreşti înainte să înceapă.
Dar ca să poţi să previi ceva, mai întâi trebuie să înţelegi. Aşa că cea mai legitimă întrebare este: “Ce sunt crizele de nervi ale copiilor şi de ce se întâmplă?”
Copiii mici au foarte puţin autocontrol şi foarte puţine cuvinte la dispoziţie prin care să poată exprima toate dorinţele sau supărările care-i încearcă. Din acest motiv, crizele de furie pot fi considerate o reacţie normală atunci când vorbim despre un copil care îşi doreşte ceva dar nu are la dispozite instrumentele prin care să poată comunica toate acestea.
Chiar dacă sunt normale, totuşi, asta nu înseamnă că aceste crize de furie sunt inveitabile. După ce vom avea parte de câteva şi dacă ne vom strădui cu înţelepciune să găsim soluţii prin care să le evităm, atunci cu siguranţă vom reuşi să ne punem nervii la adăpost, atât ai noştri cât şi ai celui mic.
Iată câteva “secrete” foarte simple la care ne putem gândi atunci când vrem să evităm o criză de furie a celui mic sau când suntem exact la începutul uneia.
Cele mai comune cauze ale crizelor de furie sunt nevoile primare respectiv setea, foamea, oboseală sau superstimualrea (zgomot, lumină, mişcare). Preventiv, trebuie să avem tot timpul în geanta câteva remedii cum ar fi apă, ceva de mâncare şi fim dispuşi să ne retragem într-un loc liniştit dacă cel mic da semne de oboseală.
Întotdeauna acordăm un avertisment de 5 minute, atunci când trebuie să se oprească din ceva ce-i face plăcere. Dacă se joacă şi trebuie să vină la masă, ori dacă suntem în parc şi trebuie să plecăm acasă, cu siguranţă ne putem aştepta la o criză. Nimănui nu-i place să se oprească din ceva ce-i place, aşa că trebuie să fim realişti şi nu aşteptam ca cel mic să ne asculte cu zâmbetul pe buze. Trebuie să anunţăm clar şi răspicat că în 5 minute vom pleca şi în acelaşi timp să ne asigurăm că ne-a auzit şi că ne-a înţeles. Doar aşa, anunţul pe care îl vom face nu va fi o surpriză pentru copil şi nu va declanşa o posibilă criza.
Există vreo şansă ca o criză de furie să aibă ca scop atragerea atenţiei noastre? Oare îl ignorăm prea mult şi prea des pe cel mic? Dacă există această posibilitate atunci trebuie să ne asigurăm că îi acordăm celui mic destul timp şi destul atenţie, însă nu trebuiem să facem asta doar pentru că apare o criză de furie. Altfel, vom da apă la moară acestora.
Când copiii sunt mici, rutină în familie este foarte utilă, pentru a le da un sentiment de siguranţă. Ore relativ fixe pentru masă, pentru băiţa sau pentru culcare, le vor asigura un confort emoţional copiilor, care au în general o viaţă plină de schimbări şi de stimulări continue.
Învăţarea şi exersarea sentimentelor de la cele mai fragede vârste, reprezintă un alt exerciţiu util pentru prevenirea crizelor de furie. Ajutându-l pe copil să-şi dezvolte vocabularul, practic îi vom permite să-şi identifice şi să-şi exprime sentimentele.
(…)
Citește mai mult pe meseriadeparinte.ro!
