Zilele trecute eram cu fetița mea de 3 ani în tramvai când, din senin, o aud: De ce are băiatul din fața mea pielea neagră?
Știu, nu sunt nici prima, nici ultima care a primit întrebări inconfortabile în momente nepotrivite, și pentru că de zielele trecute până acum am avut timp să mă documentez cu privire la răpunsurile potrivite, m-am gândit că nu ar fi rău să vă împărășesc și vouă ce am aflat:
Copiii își petrec mare parte din timp punându-și întrebări. E o cale normală de a cunoaște lumea, nu? Rotițele creierului se învârt... și se învârt... până iese pe guriță întrebarea. Cu voce tare, parcă de nicăieri. Ce nu știm noi, însă, este că adesea copilul nu întreabă pentru a i se răspunde din exterior, ci pentru că este modul lui de gândi.
Așa că nu este deloc de mirare că întrebări precum...
“Mă gândeam…. Cum adică Andra are un tată bun și un tată care o crește?” - de față cu părinții Andrei
„Unde a plecat bunicul când a murit?”
„Cum adică sex protejat?”
„De ce are copilul pielea neagră?”
„Moș Crăciun e real?”
„De ce omul din față nu are un picior?”
...ies necontrolat din gurița copiilor noștri, când ne așteptăm mai puțin!
Ok, chestiunea cu nu voia neapărat să întrebe, ci doar gândea cu voce tare, am înțeles-o... numai că, totuși, copilul a întrebat! Cum reacționam?!
Îi oglindești întrebarea – Sau, altfel spus, repeți întrebarea, dar la persoana a III-a. Ai întrebat unde a plecat bunicul, când a murit.
În general, când copiii pun astfel de întrebări, sunt la vârsta la care au nevoie ca sentimentele și gândurile să le fie validate, nu pentru că au nevoie de răspunsuri. Repetând întrebarea, îi arăți copilului că înțelegi despre ce este vorba: el nu are nevoie să știe concret unde e bunicul, ci își face griji că s-ar putea întâmpla același lucru cu un alt membru al familiei, tu sau tatăl. Adesea, întrebările copiilor nu sunt decât oglinda grijilor lor.
Repeți întrebarea – Această strategie funcționează foarte bine la întrebările incomode de tipul: ce este sexul protejat? Când tu întrebi din nou: vrei să știi ce este sexul projat?, îl ajuți pe copil să înțeleagă dacă el chiar își dorește să afle răspunsul la întrebare, dacă se simte pregătit pentru acest lucru. Ok, eu îți voi spune ce este sexul protejat, dar când voi fi sigură că vrei să afli asta. Deci, când știi sigur că vrei răspunsul meu, ți-l voi da. În acest fel, arunci mingea în fileul copilului, dându-i responsabilitatea de a decide dacă și-a pus întrebarea pentru el, pentru a vă vedea pe voi încurcați sau pentru că într-adevăr vrea să știe răspunsul. Mai mult, în acest mod sunt șanse mari să obții timp pentru a pregăti răspunsul potrivit vârstei sale. Ceea ce ne duce cu gândul la pasul al treilea:
Oferă răspunsul potrivit vârstei sale – Bine, bine, vei spune, dar de unde știu eu care este răspunsul cu adevărat potrivit. De unde voi știi eu cât este pregătit copilul meu să audă? Simplu: din reacția lui. Vei constata că, în fapt, copilul nici nu vrea prea multe detalii pentru care nu este pregătit. Îți va da el de înțeles când trebuie să te oprești, prin cuvinte precum da, gata, am înețeles, sau bine, am plecat să mă joc.
Pentru a vedea răspunsuri exacte la întrebările incomode, vă invităm să citiți:
►Când copiii vorbesc: răspunsurile corecte pentru copilul tău, atunci când vine timpul pentru întrebările “acelea” – Partea I
►Când copiii vorbesc: răspunsurile corecte pentru copilul tău, atunci când vine timpul pentru întrebările “acelea” – Partea II
Photo by Caroline Hernandez on Unsplash
