Sari la conținut

Cum să crești un copil curajos și dezinvolt. Calități native sau cultivate?

Cel mai frecvent lucru pe care îl aud despre Ana este că e un copil curajos și dezinvolt, prietenos, îndrăzneț și foarte volubil. Că intră în vorbă cu toată lumea, răspunde și face conversație atunci când e întrebată (și atunci când nu e :-)), că e curajoasă și nu se dă în lături să încerce lucruri noi. Așa este și așa a fost de mică.

Nu îmi amintesc de vreun moment în care să fi fost retrasă, să îi fi fost „rușine” să ceară sau să întrebe ceva.

De multe ori, mai ales când era mai mică, ea era cea care mă încuraja să întrebăm, să cerem,să încercăm, atunci când eu mă cam codeam. Merge la magazin, la restaurant, la ghișee, oriunde și la oricine să întrebe ceva sau să ceară ajutor. Dacă vrea ceva, cere.  Întotdeauna politicos, fără să frizeze obrăznicia.

► Citeşte şi Cum cresti un copil curajos si increzator

Nu cred să îi fi fost teamă să facă ceva catalogat drept „periculos”.

Pe când nici nu avea un an, eram spaima bunicilor din parc, pentru că o dădeam atât de tare în leagăn, încât aproape că sărea din el. Era leagăn  cu scăunel special și o dădeam cât mi se părea mie în regulă. Dacă era după ea, ar fi trebuit să o dau peste cap, dar mi-e că mă ridica protecția copilului, alertată de bunicuțe și bone :-). Cred că avea trei ani și un pic când am plecat în lacrimi de la un parc de distracții, fiindcă n-am vrut să o dăm în niște jucării cu limită de vârstă. Figura s-a repetat de atâtea ori, încât a trebuit să apelăm la o autoritate. Cu ea de mânuță mergeam și mai mergem și acum, când e cazul, la bodyguard sau la responsabilul de utilajul/distracția respectivă și îl rugăm să îi explice cum stau lucrurile.

► Citeşte şi 10 lucruri pe care fiecare copil trebuie să le ştie de la părinţii lui, înainte să împlinească 10 ani

Da, avem un copil curajos și dezinvolt. Ce am făcut noi pentru asta?

Nu i-am inoculat niciodată sentimentul de rușine

Nu i-am spus că e rușine să plângă, să țipe, să se teamă sau să ceară. Nu i-am spus că râde lumea de noi. Am tratat stările sau cererile ei cu normalitate, i-am explicat când și de ce erau nerezonabile și am discutat totul până am ajuns la o concluzie.

(...)

Citeşte mai mult pe pisicapesarma.ro

Sursa foto
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!