Vi s-a întâmplat vreodată să aflaţi cu stupoare că aveţi un monstru sub pat? Totul într-o criză de plâns aproape isterică. Sau poate că aţi auzit că “astăzi sigur se va întâmpla ceva rău” spus cu un ton atât de serios şi încrezător încât aţi simţit cum vă trece un fior rece pe spate. Sau poate aveţi acasă un copil trist şi panicos care vă spune în permanenţă NU, motivând faptul că îi e frică, fără să poată să identifice cauza acestei frici.
Dacă cele de mai jos va sună familiar, dacă cel mic:
- Este în permanenţă îngrijorat despre ce o să se întâmple
- “Dar dacă” este cel mai des scenariu la care se gândeşte
- Evită să socializeze cu alţi copii
- Trece uşor de la sentimente de teamă la explozii de furie
- Nu poate să adoarmă din cauza nervozităţii şi agitaţiei
- Va cere asigurări într-una
- Tot este temător, chiar dacă îl asiguraţi că totul e în regulă
Atunci s-ar putea să vă confruntaţi cu o mică problemă legată de anxietate.
Copiii predispuşi la anxietate sunt în permanenţă în stare de alertă şi văd pericole şi necazuri chiar dacă sunt într-un mediu paşnic şi protectiv. Se pun inconştient în postura de apărare şi din acest motiv sunt nervoşi, supărăcioşi, neatenţi, au nevoie de asigurări că totul o să fie bine, nu reuşesc să doarmă, sunt de multe ori foarte critici cu ei înşişi şi de multe ori hipersensibili.
Pe scurt, nu îşi pot controla emoţiile, în special cele care reflectă teamă.
(…)
Nu vă lăsaţi atraşi în această stare. Oricât de greu ar fi şi oricât de mult ar dura (la mine e vorba de aproximativ 5 ani), nu renunţaţi. Dacă lucrurile scapă de sub control cereţi ajutor specializat. Însă de multe ori e de-ajuns să spuneţi cuvintele potrivite la momentul potrivit pentru că cel mic să înveţe să-şi echilibreze stările emoţionale şi să depăşească momentul.
1. Desenează ce vezi
Atunci când desenează, copiii reuşesc să exteriorizeze teamă pe care o simt şi mai ales pot să identifice cauza temerilor. După ce au reuşit să deseneze, putem apela la un gest simbolic, cum ar fi să şteargă cu guma cauza fricii lor sau să arunce desenul la gunoi. Să-l taie cu foarfecă sau să-l rupă bucăţele în ideea că astfel teamă şi tot ce a cauzat-o, a dispărut.
2. Sunt cu tine. Eşti în siguranţă.
Atunci când le spunem că suntem alături de ei şi că îi apărăm, facem cea mai puternică afirmaţie de iubire. Aduceţi-vă aminte că anxietatea îi face pe cei mici să creadă că sunt în pericol atât la nivel fizic cât şi psihic. Repetându-le că sunt în siguranţă îi putem ajuta să se calmeze şi să vadă realitatea cu alţi ochi.
3. Hai se ne prefacem că umflam un balon. Tragem aer în piept şi când ajung cu numărătoarea la 5 suflam amândoi în el.
Dacă îi spui unui copil să respire adânc atunci când este în mijlocul unui atac de panică, cu siguranţă singurul răspuns pe care o să-l auzi este “NU POT” urmat de o stare de agitaţie şi nervozitate şi mai mare. Cea mai bună soluţie este să apelaţi la joc. Faceţi-vă că umflaţi un balon, întrebaţi-l pe el ce culoare să fie, pentru a-i mai distrage atenţia de la panica pe care o simte. Respiraţi adânc de câteva ori alături de el (pentru a umfla balonul, binenteles) iar asta îl va ajuta să se relaxeze şi să fie cooperant într-o discuţie mai profundă.
(…)
Citeşte mai mult pe meseriadeparinte.ro!
Foto: 123rf.com
