Stiti sentimentul acela cand te feliciti, gata, ufff..., am scapat si de asta... numai ca sa te trezesti la patru noaptea in plansete si totul ud, de la plapuma pana la saltea?
Nu cred ca exista parinte care sa nu il stie. Pentru ca sa inveti sa ramai curat atat ziua cat si noaptea este un lucru complicat, care necesita antrenament si multa, multa rabdare. Si, mai ales, dupa cum mi-am dat eu seama dupa multiple asemenea intamplari, necesita si sa intelegi proverbul 'paza buna trece primejdia rea'.
Asa ca despre aceasta paza buna am sa va vorbesc eu acum. Ce puteti face ca sa va pastrati patul uscat:
1. Mai putine lichide inainte de culcare. Si mai putine lichide noaptea. Usor de spus, insa greu de facut, intrucat piticii au o placere speciala de a-ti cere un pahar de 'ceva' inainte de a adormi.
2. In ritualul de seara trebuie inclus si sa mearga la olita chiar inainte de a se urca in pat. Si asta nu este suficient. Copilul ar trebui trezit si noaptea pentru a face la olita. Cam in jur de 3 noaptea ar trebui pus asa cum este, pe jumatate adormit. Este stresant pentru amandoi, si pentru copil si pentru parinte, insa in acest fel este aproape sigur ca nu vor exista accidente.
3. Chiar daca articolul se numeste 'cum scapi de scutece', poate ca ar trebui sa iei in considerare sa nu scapi de scutece, chit ca ele nu se uda in nicio noapte, de cateva zile. Insa, daca se intampla sa faca pe el, atunci nu va mai uda totul in jur. Si sa o tineti asa, as spune luni de zile, fiindca asta nu este o deprindere care sa se invete prea usor. Puteti folosi si o aleza absorbanta, insa, in cel mai bun caz, aceasta va protejeaza numai salteaua.
4. Aveti olita langa pat si mereu in acelasi loc? Copilul, la inceput, este mult mai inclinat sa mearga la olita daca aceasta este chiar langa el. Este adevarat ca nu este nicio placere sa ai olita in permanenta langa tine, insa este mai simplu sa te descurci. Pentru ca, adesea, in momentul in care a spus ca vrea la olita deja a scapat cateva picaturi pe sine.
5. Fie ca este noape sau zi olita este un ritual. Cel mai adesea copilul vrea sa fiti langa el, sa ii tineti companie, sa il laudati. Sau pot avea fel de fel de fetisuri - sa ii 'construiesti' niste pereti in jurul sau, sa ii aduci anumite jucarii, sa fie complet dezbracat etc. Si, la final, puteti spune amandoi: uraaa... am scapat complet de scutece!
Nu va bazati pe faptul ca nu ati mai avut un accident de o saptamana. Toate masurile de mai sus trebuiesc respectate multa vreme pentru a fi siguri ca ati scapat de problema. Si, chiar si atunci se mai poate intampla un accident - un copil obosit sau stresat, o schimbare in viata sa si o luati de la capat. Mare grija sa nu va maniati, chiar daca v-ati trezit in mijlocul noptii intr-un pat ud - exact acelasi lucru l-a patit si copilul si este suficient de suparat si fara sa va descarcati voi pe el.