Sari la conținut

Cum supraviețuiești unui copil de 3 ani? Recomandările unui tătic implicat

Indiferent de ce vârstă ai, unde locuiești, dacă ai băiat sau fată, dacă ești la primul sau la al cincilea copil, există anumite lucruri perfect valabile în cazul copiilor mici. Între vârsta de 1 și 4 ani, „toddler”-ul, așa cum îl numesc americanii, te poate scoate din minți în orice moment. Iar în secunda 2 să-ți ofere un zâmbet care să te topească pe loc. Ce altceva mai face un prichindel? Iată câteva recomandări din partea unui tătic experimentat!

La Guardia Cross este muzician de profesie, însă de 3 ani încoace ipostaza de tătic îi ocupă aproape tot timpul. Amalah este fetița sa de 3 ani căreia i-a dedicat chiar și un blog extrem de apreciat în Statele Unite, căci video-urile pe care Cross le realizează alături de mogâldeața sa sunt extrem de urmărite pe YouTube și nu numai.

De când a intrat în blogosfera părinților, americanul este frecvent invitat în talk show-uri ori în emisiuni de radio, unde vorbește despre viața sa de părinte într-un stil cu totul aparte, plin de umor și sinceritate.
Iar filmulețele pe care le realizează împreună cu micuța Amalah sunt… savuroase! Cu mult umor și un montaj excelent, Cross ar putea oricând realiza un serial TV.

În cel mai recent video al său, “7 Daddy and Toddler Lessons”, Cross prezintă recomandările lui vizavi de felul în care poți supraviețui unui copil de 3 ani!

Prima lecție: Cum să interpretezi limbajul prichindelului!
Între 1 și 3 ani, copilul vorbește… pe limba lui. Pe cât de drăguț este felul în care stâlcește cuvintele, pe atât de greu de tradus sunt dorințele lui, pentru că un singur cuvânt poate avea mai multe semnificații. De exemplu, “dada” poate însemna și cana, mana, oliță, suzetă, mașină... și multe altele!

►Citește și Când tati are grijă de copii! 10 poze care te pot determina să angajezi o bonă

A doua lecție: Copilul mic adoră să repete
Nu doar cuvintele, ci și acțiunile. Cu siguranță ai obosit să citeștești aceeași poveste seară de seară, să te uiți la aceleași desene animate, să interpretezi aceleași cântăcele, să răspunzi la aceleași întrebări... Pentru că “toddler”-ul adoră să repete. Așa se simte în siguranță.

A treia lecție: Nu ai nevoie de abonament la sală
Dacă erai cumva îngrijorat de faptul că nu vei mai avea grijă de condiția ta fizică odată ce vei deveni părinte... nu-ți face griji. Din momentul în care face primii pași, nu mai ai nevoie de sală, căci vei face mișcare, multă mișcare. Mai ales când trebuie să faci slalom printre jucăriile împrăștiate în toată casa.

Urmărește în video-ul de mai jos continuarea recomandărilor făcute de La Guardia Cross!

Tu ce alte lucruri ai adăuga?
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!