Sari la conținut

Cum telefoanele mobile „îi omoară” pe copiii noștri și ce putem face pentru a-i ajuta

Unul dintre psihologii de peste ocean care și-au câștigat antipatia în rândul adolescenților este Jonathan Haidt. El trage un semnal de alarmă pentru părinții din întreaga lume în privința efectelor pe care telefoanele mobile le au asupra copiilor, oferind câteva sfaturi despre cum îi putem ajuta pe cei mici în acest sens.

Specialistul recomandă ca tinerii să aibă acces la telefoanele mobile abia după vârsta de 16 ani. În timp ce unii au primit cu sceptiscism această recomandare, Haidt susține că perspectiva este bazată pe ani de cercetare: investigații care descriu problemele de sănătate mintală în creștere în rândul adolescenților americani și statistici care indică faptul că mulți adolescenți din Statele Unite sunt deja deprimați sau anxioși.

Citește și La ce vârstă ar trebui să aibă copilul propriul telefon mobil?


Mai mult, și Asociația Americană de Psihologie și-a exprimat îngrijorarea într-un nou raport care face apel la platformele de social media pentru modele care sunt „în mod evident nesigure pentru copii”. Raportul APA, publicat marți, spune că cei mici nu au „experiența, judecata și autocontrolul” pentru a se proteja de efectele negative ale acestor platforme. Cu toate acestea, asociația consideră că sarcina de a-i proteja pe copii nu ar trebui să revină în întregime părinților, magazinelor de aplicații sau tinerilor, ci și dezvoltatorilor platformei.

Dar probabil că părinții nu se pot baza pe dezvoltatori, ceea ce duce la concluzia tulburătoare a lui Haidt: suntem într-un punct de cotitură ca societate și, dacă adulții nu iau măsuri, ar putea risca sănătatea mintală a tuturor tinerilor pe termen nelimitat.

Haidt, profesorul Thomas Cooley de Leadership Etic la Școala de Afaceri Leonard N. Stern de la Universitatea din New York, a petrecut nenumărate ore publicând mesajul cărții de la lansarea ei pe 26 martie. CNN a discutat recent cu Haidt despre datele sale, despre carte și despre ceea ce urmează pentru părinți și adolescenți deopotrivă.

Cum am ajuns aici?


Psihologul a explicat că în anii 1990, lumea credea că internetul va fi salvatorul democrației și că îi va face pe copii mai deștepți, însă unii părinți nu s-au îngrijorat atunci când copiii lor au început să petreacă patru, cinci, șase și chiar nouă ore pe zi pe telefoane. Argumentul de bază este că părinții și-au supraprotejat copiii de lumea reală și i-au subprotejat de mediul online, însă s-au înșelat în ambele cazuri.

Această criză de sănătate mintală îi afectează în mod diferit pe băieți de fete?

Specialistul spune că, atunci când toată lumea a primit un smartphone, la începutul anilor 2010, băieții s-au apucat de jocuri video, YouTube și Reddit, în timp ce fetele au preferat mai mult platformele vizuale de social media, în special Instagram, Pinterest și Tumblr.

O a doua diferență este că fetele împărtășesc emoții mai mult decât băieții. Ele vorbesc mai mult despre sentimentele lor și sunt mai deschise una față de cealaltă. Nivelul de anxietate al fetelor crește foarte mult în această perioadă, odată ce devin hiperconectate între ele prin intermediul rețelelor sociale.
Autovătămarea este o modalitate prin care unele fete s-au confruntat istoric cu anxietatea, iar acele rate au crescut, de asemenea, mult la începutul anilor 2010. Pe vremuri, autovătămarea nu era un lucru pe care îl făceau copiii de 12 și 13 ani, ci mai mult fete mai în vârstă. În anii 2010, vizitele la spitalele de urgență (pentru autovătămare) pentru fetele de 10 până la 14 ani aproape s-au triplat. Aceasta este una dintre cele mai mari creșteri ale markerilor bolilor mintale pe care le vedem în toate datele pe care le-am analizat, până acum.

Citește și Părinții care sunt dependenți de telefoanele mobile au mai multe șanse să țipe la copiii lor

Cum putem rezolva criza prin care trecem?

Jonathan Haidt consideră că cel mai important este ca adolescenții să nu aibă smartphone-uri înainte de liceu și nici acces la rețelele sociale până la 16 ani. Aceste platforme nu au fost făcute pentru copii. De asemenea, copiii nu ar trebui să vină cu telefon la școală. Nu există niciun argument pentru a permite copiilor să aibă cel mai mare dispozitiv de distragere a atenției inventat vreodată în buzunarele lor în timpul orelor de școală. Dacă au telefoanele, vor trimite mesaje în timpul orei și se vor concentra la telefoane. Dacă nu au telefoane, își vor asculta profesorii și își vor petrece timp cu alți copii.
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!