Tocmai am revenit dintr-o scurtă, dar foarte relaxantă vacanță în Franța, în apropierea Parisului. Așa mi s-au aliniat mie planetele, ca după ce am visat la Paris ani de zile, să ajung să îl văd de două ori în mai puțin de un an. Noroc chior, nu alta. Pentru că eram deja a doua oară acolo, nu am mai fost presată de graba de a vizita și bifa obiective. Faptul că am stat la vreo 30 km de Paris și la 25 de km de unde stătea Ana (cu mama), mi-a permis să văd și latura non-turistică a țării. Aia de care se izbește cetățeanul de rând. Sigur, eu eram în vacanță și aveam mintea relaxată, plus că am stat și foarte puțin. Suficient cât să îmi confirm că nu aș da înapoi de la a-mi crește copilul în străinătate.
Da, chiar și cu teama de atentate. Da, chiar și cu aglomerația și mirosurile din metrouri seara. Cu orele petrecute în trafic, cu nesimțirea care se găsește și acolo, mai ales la populația de culoare. Chiar și așa mi-aș crește copilul în străinătate.
Acolo unde prestatorul de servicii, că e omul de la metrou, casierița de la supermarket sau patronul de terasă dintr-un sătuc, e conștient că el este în slujba mea.
Îmi zâmbește sau măcar îmi răspunde politicos, mă ajută dacă nu știu, îmi răspunde la întrebare. Cu toată scârboșenia proverbială a francezilor (pe care eu sincer nu am experimentat-o nici în toamnă, nici acum), nu a existat moment în care să am nevoie de ceva și să nu primesc. Să întreb și să nu mi se răspundă, să mi se vorbească superior sau în sictir. Nu am avut nicio secundă sentimentul că sunt la mâna cuiva și ar trebui să mă rog Divinității să mi se rezolve problema. Ba mai mult, am primit mai mult decât am cerut. Când am vrut cafea gourmande la ora la care localurile nu găteau încă, am primit. Patronul și-a făcut un calcul rapid că timpul care îl costă pe el să ne facă două cafele cu trei prăjituri lângă pălește în fața sentimentului pe care ni-l dă nouă. Și așa a fost.
► Citeşte şi Celor care vor să plece din România, scrisoare de la cineva care s-a întors
Acolo unde oamenii sunt amabili, zâmbitori și relaxați
Chiar dacă Anei i-au cedat mai puțini oameni în metrou decât în București (poate a și crescut sau poate ei nu au mentalitatea asta) am simțit oamenii mai relaxați, mai puțini încrâncenați, mai puțini apăsați. Par mai atenți la ce se întâmplă în jur, un pic mai atinși de cel de lângă, ceva mai prezenți. Și am mers în metrou, la ore de vârf, în zi de lucru, în toate zonele din centrul până la periferia Parisului. În afară de niște puștani negri, care puțeau de îți mutau nasul din loc și mâncau chipsuri cu lejeritatea de la ei de acasă, nu am întâlnit nici măcar un om care să mă facă să mă simt inconfortabil.
Acolo unde regulile se respectă
(…)
Citeşte mai mult pe pisicapesarma.ro
