E plin parcul de copii. Răsuna străzile de chiotele lor acum, după ce s-au revăzut la întoarcerea din vacanță. Copiii se bucură unii de alții și se joacă împreună, fără își pună ei problemele noastre. Ei nu știu de grija listelor de cumpărături, de ce mâncăm azi și mâine, de facturi sau de recomandări O.M.S. (Organizația Mondială a Sănătății). Fac un tur cu privirea în parcul în care se zbenguie fără opreliști cam 100 de copii și nu pot să nu observ că mai mult de jumătate din ei sunt supraponderali. Unii dintre ei, probabil obezi. Și mă întreb de ce părinții lor nu îi observă și dacă fac ceva pentru ei.
Te iubesc, deci te văd!
Cineva m-a admonestat când povesteam despre constatarea mea. ”De unde știi că părinții nu fac nimic? Poate fac și poate nu se descurcă foarte bine cu asta. Poate copiii lor suferă de niște boli cumplite! De ce judeci?”.
Nu judec, cum sa judec? Aș putea să trec pe lângă subiect și să nu îmi pese. Nu sunt copiii mei. Îmi pasă de ai mei, că sunt ai mei. Dar cum să nu vezi?
Copiii cu exces de kilograme suferă. Chiar credeți că sunt fericiți, că mănâncă fără opreliști și că pleznesc de sănătate și de voie bună?
Ești copilul meu, te văd în fiecare zi, îți văd suferința și bucuria! Îți cumpăr periodic haine, văd cât de repede se modifică măsurile, cum să nu mă îngrijorez?
Te văd, te aud, te ascult!
Te iubesc, deci te văd!
De ce nu ne vedem copiii supraponderali sau obezi?
(…)
Citeşte mai mult pe florinabadea.ro
