Am doi copii, de 3 si 5 ani si stiu ca in ziua cand stau acasa cu mine vom avea parte de un adevarat maraton: de la 9 dimineata pana instre 8 seara vom alerga precum niste caluti care au scapat din tarc si au dat peste cea mai intinsa preerie. Somn? Ce este asta?... Nu ne intereseaza. Daca avem noroc apucam o masa de pranz. Daca nu, ne multimim si cu banane si iaurt, mami!
Acum, sa nu credeti cumva ca aceasta este alegerea mea fiindca sunt si eu vreun fel de calut de preerie. Daca ar fi dupa mine am sta cateva ore afara, ne-am intoarce acasa, am manca, am mai vorbi, am mai citi, am dormi si apoi iar afara. Dupa un asemenea maraton de alergat 10 ore am nevoie de cateva zile ca sa ma refac. Insa oricat le-as propune un program mai normal, ei nu si nu. Nu au nici cea mai mica intentie sa ma asculte si tare m-ar mai ruga sa nu ma supar pentru asta.
Se intampla la fel si cand sunt cu altcineva? Ei bine nu. Fie ca este vorba de gradinita sau de zilele petrecute cu bunicii, masa si somnul de pranz sunt sfinte. Atunci nu protesteaza, sau o fac asa, cu o jumatate de gura. Pentru ca imediat sa iti manance toata ciorba si sa cada intr-un somn profund. Deci au nevoie de un somn de praz si nu sunt nici niste sclifositi la mancare.
Si atunci sa fiu eu problema? Ca nu stiu cum sa ii iau, ca sunt poate mult prea ingaduitoare, ca imi lipsesc cine stie abilitati de ingrijire a copiilor pe care ceilalti le au. Desigur ca m-am intrebat toate aceste lucruri. Desigur ca m-am indoit de mine. E greu sa vezi ca dai gres acolo unde altii reusesc fara probleme. Mai ales cand este vorba despre copiii tai pentru care vrei tot ce este mai bun, implicit un stil de viata sanatos.
Expertii vin sa imi spuna ca nu, nu sunt eu problema. Nu ar trebui sa fac cine stie ce cursuri de cresterea a copiilor sau sa vad un psiholog. Faptul ca nu ma asculta arata, dimpotriva, ca am facut lucrurile bine: ca se simt atat de confortabil in preajma mea incat isi permit sa se comporte dupa cum simt.
Dupa cum explica doctorul Tara Levy: "Faptul ca nu te asculta este de fapt un compliment. Cu cat un copil se simte mai confortabil in preajma parintelui sau, cu atat va fi mai nebunatic. Si asta pentru ca are siguranta ca vei fi alaturi de el indiferent ce face" De aici
Fenomenul este cu atat mai comun si accentuat cu cat copilul a stat mai mult departe de parintele sau. Daca de exemplu ati fost separati toata ziua, tu la serviciu si el la scoala, atunci seara cand va intalniti se va descatura tot ce a acumulat in timpul zilei cand a stat langa niste oameni de care nu s-a simtit atat de apropiat. Sau, in cazul meu, daca avem o zi intreaga impreuna, atunci haide sa ne facem de cap si sa profitam de ea la maxim, fara clipe pierdute dormind.
