Testul Marshmallow este una dintre cele mai faimoase piese de cercetare în științe sociale: pune o bezea în fața unui copil și spune-i că va mai primi încă una, dacă poate rezista 15 minute fără să o mănânce pe prima, apoi lăsă-l singur în cameră. Indiferent dacă este suficient de răbdător pentru a-și dubla porția, se presupune că este o voință care îl va ajuta pe viitor la școală și, eventual, la locul de muncă. Trecerea testului este, pentru mulți, un semnal promițător al succesului viitor.
Un nou studiu a pus în discuție întregul concept. Cercetătorii Tyler Watts din New York, Greg Duncan și Haonan Quan au relansat testul clasic de Marshmallow, care a fost dezvoltat de psihologul Stanfod Walter Mischel în anii 1960.
Mischel și colegii săi au efectuat testul și apoi au urmărit modul în care copiii s-au dezvoltat, de-a lungul anilor. Ei au descris rezultatele într-un studiu din 1990, care a sugerat că satisfacția întârziată a avut beneficii uriașe.
Watts și colegii săi erau sceptici cu privire la această constatare. Rezultatele inițiale s-au bazat pe studii care au inclus mai puțin de 90 de copii. În relansarea experimentului, Watts și colegii săi au ajustat astfel designul experimental: cercetătorii au folosit un eșantion mult mai mare - mai mult de 900 de copii - și, de asemenea, mai reprezentativ pentru populația generală în ceea ce privește rasa, etnia și educația. Când cercetătorii au analizat rezultatele testului lor, au controlat anumiți factori - cum ar fi venitul gospodăriei din care copilul face parte - care ar putea explica capacitatea copiilor de a întârzia satisfacția și succesul lor pe termen lung.
Replicarea eșuată a testului Marshmallow sugerează alte posibile explicații pentru motivul pentru care copiii mai săraci ar fi mai puțin motivați să aștepte a doua bezea. Pentru ei, viața de zi cu zi are mai puține garanții: s-ar putea să existe hrană pentru astăzi, dar s-ar putea ca mâine să nu mai fie, deci există un risc care vine cu așteptarea.
Între timp, pentru copiii care provin din familii cu părinți care sunt mai bine educați și câștigă mai mulți bani, este de obicei mai ușor să întârzie satisfacția: experiența tinde să le spună că adulții au resursele și stabilitatea financiară pentru a menține casa bine aprovizionată.
Unele cercetări sociologice mai calitative pot oferi, de asemenea, o perspectivă aici. De exemplu, Ranita Ray, sociolog la Universitatea din Nevada, Las Vegas, a scris recent o carte care descrie că mulți adolescenți care cresc în sărăcie lucrează ore întregi la locuri de muncă prost plătite pentru a se întreține pe ei înșiși și familiile lor. Cu toate acestea, deși uneori nu își permit să-și cumpere mâncare, adolescenții își cumpără haine noi. În mod similar, părinții cu venituri mici sunt mai predispuși decât părinții mai bogați să cedeze cererilor copiilor lor în ceea ce privește dulciurile sau jucăriile.
Aceste descoperiri indică ideea că părinții mai săraci încearcă să-și răsfețe copiii atunci când pot, în timp ce părinții mai bogați tind să-i facă pe copii să aștepte recompense mai mari. Pentru copiii săraci, răsfățul astăzi cu o bucurie mică poate face viața mai frumoasă, mai ales când în ziua de mâine nu există nicio garanție pentru o bucurie mai mare.
